Combinatul de utilaj greu Fortus Iași, aflat în insolvență de 9 ani, riscă să intre în faliment din cauza faptului că Guvernul nu a modificat legislația în vigoare pentru a permite Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fosta AVAS, care este și acționarul majoritar, și principalul creditor al companiei, să șteargă datoria bugetară de aproape 235 de milioane de lei a combinatului către AAAS, preluând la schimb activul funcțional al unității industriale ieșene.
Fosta AVAS a preluat în 2012 de la ANAF o creanță a Fiscului asupra Fortus Iași în valoare de circa 172,5 milioane lei, la care s-au adăugat, în timp, datorii curente de 62,2 milioane lei. Preluarea a fost posibilă în urma unei OUG emise în acest sens de către Guvernul Ponta.
Planul de reorganizare al Fortus Iași prevede că datoria către AAAS urmează să fie stinsă prin darea în plată către instituție a activului funcțional al combinatului, aceasta urmând ulterior să înființeze o nouă companie , având ca bază de capital activul respectiv. Celelalte active, neesențiale, ale Fortus Iași, ar urma să fie vândute pentru achitarea datoriilor către ceilalți creditori, inclusiv către salariați.
CITEȘTE ȘI Fondul american PineBridge Investments va ieși din acționariatul grupului UTI, primind în schimb complexul de birouri UTI Business Center, având chiriaș și reprezentanța CEActivul funcțional al Fortus Iași a fost evaluat la 243 milioane lei.
După cum Profit.ro a relatat în premieră la acea dată, AAAS a elaborat încă din octombrie anul trecut un proiect de OUG care legaliza posibilitatea de dare în plată către Autoritate a activelor funcționale ale companiilor insolvente cu datorii la instituție în schimbul ștergerii respectivelor datorii. Nici până în prezent un astfel de act normativ nu a intrat în vigoare, astfel că operațiunea de dare în plată nu a fost și nu poate fi efectuată, nefiind permisă de legislația existentă.
Din această cauză, AAAS a solicitat, recent, instanței care judecă insolvența Fortus Iași să dispună suspendarea planului de reorganizare a combinatului întrucât acesta nu poate fi executat în absența legislației care să permită darea în plată a activului funcțional în contul datoriilor.
CITEȘTE ȘI Principalul operator sârb privat în telecomunicații, controlat de fondul american KKR, a cumpărat firma IKOM din Serbia, având printre fondatori româniAcest lucru sporește foarte mult riscul de intrare în faliment al Fortus Iași, mai ales că doi dintre creditorii societății, Pompieru Prest SRL și Tonescu Finance, cumpărător de creanțe de la BCR, au cerut deja Tribunalului declararea falimentului combinatului.
Pe 11 iulie, Gheorghe Chișcă, director, acționar minoritar și creditor al companiei, a obținut o decizie de tribunal prin care AAAS este obligată să treacă la stingerea datoriilor bugetare ale combinatului prin darea în plată a activului funcțional, care însă nu poate fi pusă în aplicare din cauza vidului legislativ. Pe de altă parte, pe 12 iulie a expirat termenul-limită acordat de instanță anul trecut pentru îndeplinirea planului de reorganizare a societății.
"(…) numai prin efectuarea operațiunii de dare în plată a activului funcțional de către AAAS în vederea stingerii creanțelor pe care le deține față de Fortus SA se vor putea achita creanțele curente ale angajaților, deoarece întregul patrimoniu al societății este grevat de sarcini în favoarea unor creditori (printre care se numără și AAAS) și care vor fi de acord cu repartizarea sumelor rezultate în urma valorificării unor bunuri excedentare, către salariați, doar în urma stingerii creanțelor lor", se precizează într-un document al Autorității.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Repere de tranzacționare pentru acțiunile Electrica. „Este graficul pe care să faci bani!”, spune un brokerSalariații Fortus Iași sunt neplătiți de mai bine de 3 ani și au de încasat restanțe salariale în sumă totală de peste 6 milioane euro. În mai, 13 dintre aceștia au făcut greva foamei în semn de protest, în fața Prefecturii Iași.
Fortus Iași, ultimul mare producător de utilaj tehnologic din România, inclusiv pentru industria de apărare, și care deține o platformă industrială de 150 de hectare în intravilanul municipiului, a fost privatizat în 2003, pachetul majoritar de acțiuni fiind preluat de către Metalexportimport București, fostă întreprindere de comerț exterior comunistă, intrată după Revoluție sub controlul grupului rus Rosatomstroi. Cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de contractul de privatizare privind investițiile în dezvoltarea combinatului, astfel că AVAS a reziliat contractul în 2008, anulând privatizarea și devenind acționar majoritar al companiei.
În același an, însă, combinatul a fost băgat în insolvență. Între timp, Fortus Iași a trecut prin trei proceduri de faliment, reușind să se salveze de fiecare dată de la dispariție.
Acest lucru s-a întâmplat ultima oară în noiembrie anul trecut, când instanța de judecată a decis ieșirea din faliment a combinatului și aplicarea planului de reorganizare elaborat și aprobat în 2013. Activitatea la combinat la cota de avarie. Astfel, dacă în 2008, Fortus Iași raporta o cifră de afaceri de aproape 66 milioane lei, anul trecut aceasta a fost doar de circa 3,3 milioane lei, din care a rezultat o pierdere de 35,6 milioane lei.