Enel - Companiile E-Distribuție vor depăși anul acesta pragul de 1 milion de contoare inteligente instalate

Enel - Companiile E-Distribuție vor depăși anul acesta pragul de 1 milion de contoare inteligente instalate
scris 22 mar 2021

Companiile E-Distribuție, parte a grupului Enel, lider mondial și pionier în tehnologia contoarelor inteligente, continuă procesul de digitalizare a rețelei prin instalarea a încă 160.700 de contoare inteligente anul acesta, o investiție ce se ridică la peste 57 de milioane de lei. Astfel, până la finalul anului, E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia, vor ajunge la un număr total de peste 1.090.000 de contoare inteligente instalate, în urma unor investiții de aproape 300 de milioane de lei, cumulate în perioada 2015 – 2021.

"Fără rețele de distribuție digitalizate și reziliente, care beneficiază de cele mai noi tehnologii, cu greu pot fi atinse țintele de decarbonare și de electrificare, două elemente esențiale pentru tranziția către o economie sustenabilă și un mediu protejat. În acest sens, accelerăm procesele de digitalizare cu ajutorul contoarelor inteligente și creștem investițiile în modernizarea rețelelor din România, pentru a veni în întâmpinarea clienților E-Distribuție și îmbunătăți serviciile noastre. În acest fel, mai mulți consumatori vor beneficia de avantajele aduse de contorul inteligent, precum citirea contoarelor de la distanță, oferirea mai multor informații despre profilul lor de consum și promovarea participării lor active la evoluția pieței de energie și la utilizarea responsabilă a energiei”, a declarat Monica Hodor, director general al E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia.

Urmărește-ne și pe Google News
Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

Companiile E-Distribuție au, împreună, cel mai mare număr de contoare inteligente instalate până acum în România, aproape 930.000. Cu ajutorul acestora, consumatorii finali pot avea acces la datele lor de consum, având un control mai bun al consumului de electricitate și, implicit, posibilitatea de a economisi energie electrică. În plus, contoarele inteligente oferă informații ce reduc timpul pentru intervenții, întrucât unele manevre pot fi făcute de la distanță.

Prosumatorii, consumatorii care produc electricitate din surse regenerabile, pot măsură separat energia produsă. Fie că vorbim de turbine eoliene, fie de panouri solare, contorul inteligent va măsura separat energia pe care un consumator o livrează în rețea și pe cea pe care o absoarbe din rețea. Consumatorul va ști exact când consumă energie din rețea și când consumă energia regenerabilă produsă de el.

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

Programul de instalare a contoarelor inteligente este derulat conform planului aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În cadrul acestuia, în perioada 2015 – 2020, aproape 930.000 de clienți ai E-Distribuție au schimbat contoarele clasice cu unele inteligente iar 45 de localități din județele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Tulcea, Călărași, Timiș, Arad și Caraș-Severin au ajuns la o rată de peste 90% de contorizare inteligentă.

Pentru anul acesta, E-Distribuție Muntenia a programat instalarea a aproximativ 72.700 de contoare inteligente în municipiul București și în județele Giurgiu și Ilfov. E-Distribuție Dobrogea va instala aproape 40.000 de contoare inteligente în județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea, în timp ce E-Distribuție Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru aproximativ 48.200 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

În regiunea Dobrogea, planul  pentru anul acesta prevede instalarea de contoare inteligente în următoarele localități:
Județul Călărași: Alexandru Odobescu, Calarasi, Chiselet, Crivat, Cunesti, Danesti, Fundulea, Galbinasi, Gruiu, Lehliu, Lehliu-Gara, Oltenita, Razvani, Sarulesti-Gara, Valcelele, Valea Popii, Zimbru

Județul Constanța: Adamclisi, Agigea, Casicea, Castelu, Cernavoda, Cobadin, Constanta, Corbu, Crucea, Eforie Nord, Eforie Sud, Hagieni, Harsova, Horia, Lanurile, Limanu, Mamaia, Mangalia, Medgidia, Mihail Kogalniceanu, Mircea Voda, Mireasa, Murfatlar, Navodari, Ovidiu, Palazu Mare, Pantelimon, Pecineaga, Peninsula Lumina, Pestera, Scarisoreanu, Schitu, Silistea, Sipotele, Targusor, Techirghiol, Tichilesti, Topraisar, Tortoman, Tuzla, Valea Dacilor.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

Județul Ialomița: Barbulesti, Bitina-Ungureni, Cegani, Deleni, Dragoesti, Fetesti, Gheorghe Doja, Grecii de Jos, Ion Roata, Luciu, M. Kogalniceanu, Maia, Manasia, Munteni-Buzau, Paltinisu, Progresu, Sinesti, Tandarei, Urziceni, Valea Ciorii.

Județul Tulcea: Babadag, Baia, Bestepe, C.A. Rosetti, Carcaliu, Casimcea, Greci, Ilganii de Jos, Isaccea, Macin, Sarichioi, Trestenic, Tudor Vladimirescu, Tulcea, Vacareni, Valea Nucarilor, Visina, Vulturu.

Harta instalării contoarelor inteligente poate fi consultată AICI.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de circa 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 130.300 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
contoare