Doi distribuitori ai Enel modernizează rețelele din Ilfov și Timiș cu bani europeni nerambursabili

Doi distribuitori ai Enel modernizează rețelele din Ilfov și Timiș cu bani europeni nerambursabili
scris 30 aug 2023

Operatorii de distribuție a energiei electrice E-Distribuție Muntenia și E-Distribuție Banat, controlați de grupul italian Enel și pe cale să fie cedați grecilor de la PPC, au semnat cu Ministerul Energiei contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare al UE, în valoare totală de 122,8 milioane lei cu tot cu TVA, pentru modernizarea rețelelor de distribuție în județele Ilfov și Timiș.

Fondul de Modernizare european este alimentat cu bani proveniți din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pe care marii emitenți sunt obligați să le cumpere, prin tranzactionarea pe piață a 2% din totalul certificatelor alocate statelor membre prin schema EU ETS pentru perioada 2021-2030. Fondul sprijină investițiile în proiecte de modernizare a sistemelor energetice în regiunile dependente de cărbune din statele membre UE cu PIB pe cap de locuitor mai mic de 60% din media Uniunii, țările beneficiare fiind România, Bulgaria, Croația, Estonia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Grecia si Portugalia.

Urmărește-ne și pe Google News
Ceferiștii declanșează o grevă de avertisment CITEȘTE ȘI Ceferiștii declanșează o grevă de avertisment

”Vorbim despre tranziția energetică de ceva timp deja și ne bucurăm să vedem că începe să se acorde atenție și rețelelor de distribuție a energiei electrice, adică exact cele care stau la baza acestei tranziții și care au nevoie de investiții semnificative în dezvoltare și modernizare, pentru a face față nevoilor viitorului. Cele două proiecte pentru care companiile E-Distribuție vor primi acum finanțare nerambursabilă, alături de cele care sunt deja în curs de implementare, vor contribui la trecerea cât mai lină către noua paradigmă în energie”, a declarat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuție

E-Distribuție Muntenia va realiza un proiect în valoare totală de 76.469.876,11 lei (TVA inclus), pentru creșterea siguranței în alimentare cu energie electrică a localităților Dascălu și Petrăchioaia, prin modernizarea liniei Petrăchioaia din județul Ilfov. Valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv 50.578.291,16 lei, iar valoarea asigurată de beneficiar este de 25.891.584,95 lei (TVA inclus).

Lego anunță creșterea vânzărilor, în pofida evoluției din China CITEȘTE ȘI Lego anunță creșterea vânzărilor, în pofida evoluției din China

Proiectul vizează modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, pentru reducerea pierderilor în rețea și creșterea condițiilor de siguranță și continuitate a serviciului de distribuție în zonele Dascălu, Petrăchioaia, Ștefănești și Afumați din județul Ilfov. Vor fi redimensionate și reconfigurate circuitele de medie tensiune, vor fi modernizate posturile de transformare din aerian în anvelopă de beton și vor fi integrate în sistemul de telecontrol noile posturi de transformare.

La rândul ei, compania E-Distribuție Banat va realiza un proiect în valoare totală de 46.330.089,48 lei (TVA inclus), pentru modernizarea rețelelor de distribuție, prin realizarea de linii buclate de medie tensiune, constituite din cabluri de 20 kV, alimentate din stațiile de transformare 110/20/10 kV Fratelia și Cetate din zona municipiului Timișoara, contribuind la creșterea siguranței în alimentarea consumatorilor din această zonă.

FOTO Protestele angajaților din Finanțe continuă pentru a șasea zi consecutiv CITEȘTE ȘI FOTO Protestele angajaților din Finanțe continuă pentru a șasea zi consecutiv

Din valoarea totală a proiectului, valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv 30.647.534,14 lei, în timp ce valoarea asigurată de către E-Distribuție Banat este de 15.682.555,34 lei (TVA inclus).

Ca parte a acestui proiect, vor fi reconfigurate liniile de medie tensiune dintre stațiile de transformare Cetate și Fratelia din Timișoara, pe o lungime de aproximativ 18,5 km, astfel încât ele vor conecta, în total, 23 de posturi de transformare, și va fi înființat un Punct de Conexiune de medie tensiune. De asemenea, vor fi modernizate posturile de transformare existente din zonă și vor fi instalate unele noi care vor fi integrate în sistem de telecontrol, în beneficiul locuitorilor din această zonă. În plus, rețeaua de comunicații se va pregati pentru trecerea la comunicații mai securizate, prin fibră optică, pentru schimburile de informații pentru monitorizare și control/comanda la distanță.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în Europa. România a raportat un avans de aproape 13% CITEȘTE ȘI Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în Europa. România a raportat un avans de aproape 13%

În urma lucrărilor de modernizare, la nivelul rețelei de distribuție vor fi înregistrate reduceri ale pierderilor de energie din rețea și impact atenuat asupra mediului. Proiectul are efect direct asupra capacității rețelei de a distribui energie noilor consumatori și de a crește nivelul de digitalizare pentru îmbunătățirea gestionării întreruperilor neplanificate, pentru alimentarea în siguranță a clienților.

Valabilitatea ambelor contracte se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilității proiectelor, adică cinci ani de la data punerii în funcțiune a investițiilor. Conform graficelor de implementare estimate de către companiile E-Distribuție, proiectele vor fi finalizate în 2026.

“Din primele zile ale mandatului meu am spus ca investițiile reprezintă prioritatea mea absolută. Consolidarea sistemului energetic național prin rețeaua de distribuție este, de asemenea, o prioritate și este esențial să dezvoltăm cât de mult posibil capacitățile de producție a energiei verzi, de la parcurile eoliene la cele de energie solară. Nu putem face asta decât prin investiții continue, prin accelerarea Fondului pentru Modernizare și absorbția fondurilor europene. Lucrăm, cu toții, la capacitate maximă, astfel încât aceste proiecte să prindă contur cât se poate de repede”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

viewscnt
Afla mai multe despre
investiții rețele distribuție energie
fonduri ue investiții distribuitori energie
enel e-distribuție
companiiile e-distribuție
enel ppc