Guvernul a adoptat ordonanța de urgență de modificare a legislației decarbonizării sistemului energetic românesc, necesară pentru deblocarea a sute de milioane de euro din PNRR, într-o formă semnificativ diferită de cea pusă anterior în dezbatere publică, legiferând și posibilitatea închiderii din vară a grupurilor pe lignit Rovinari 3 și Turceni 7 de la Complexul Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, ca alternativă la intrarea lor în conservare.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Proiectul de OUG stipula numai că ″se amână scoaterea din exploatare/serviciu a 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit și se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani, începând cu luna iunie 2023 (…)″.
În schimb, forma adoptată și intrată în vigoare a ordonanței prevede că ″se amână scoaterea din exploatare/serviciu a 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit și se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani sau se scot din exploatare, începând cu luna iunie 2023 (…) ″.
Prin OUG, Guvernul a renunțat la prerogativa de a amâna prin simplă hotărâre închiderea unor termocentrale pe cărbune. De asemenea, va fi abrogată și HG nr. 1573/2022 prin care s-a amânat până pe 1 octombrie 2023 închiderea grupurilor Rovinari 3 și Turceni 7, precum și a exploatărilor miniere aferente acestora, care ar fi trebuit închise până la finalul lui 2022.
Stânga: Varianta OUG pusă în dezbatere publică; Dreapta: Varianta OUG adoptată și intrată în vigoare
Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, declarase că România trebuie să-și îndeplinească obligația ca cele 2 grupuri energetice de la Rovinari și Turceni să intre în conservare, însă cu menținerea posibilității de a fi repornite în caz de nevoie.
După publicarea OUG în Monitorul Oficial, s-a declanșat un război al declarațiilor între organizațiile județene din Gorj ale partidelor partenere de coaliție de guvernare PSD și PNL.
CITEȘTE ȘI Doi foști angajați eMAG au fraudat compania peste 2 ani la Easybox. Cum procedau″În situația de față, cred că este foarte important ca reprezentanții PNL să ne spună ce se va întâmpla cu această companie, în condițiile în care se aplică la virgulă planul de restructurare. Să le explice miilor de gorjeni cum își vor pierde locurile de muncă și întregii țări că va rămâne fără unul dintre cei mai importanți factori de echilibru pentru Sistemul Energetic Național”, a declarat președinte PSD Gorj, Mihai Weber.
În schimb, PNL Gorj a transmis că, chiar și în condițiile formei intrate în vigoare a OUG, ″grupurile intră în conservare, nu se închid″.
CITEȘTE ȘI Litoralul românesc se pregătește pentru minivacanța de Paște. Cât costă o noapte de cazare″Mii de salariați din producție se vor pensiona în această vară, oameni care nu pot fi înlocuiți de pe o zi pe alta, pentru că nu există specialiști în piața muncii. Salariații CEO lucrau oricum sub normative, riscându-și viața și sănătatea în fiecare zi. Prin redistribuirea celor rămași pe grupurile funcționale, le sunt asigurate acestor oameni condiții de muncă decente. Iar celor retrași din activitate o pensionare bine meritată. Grupul 3 Rovinari ar fi fost oricum scos din exploatare, pentru că instalația de desulfurare trebuie mutată la grupul 5 Rovinari, modernizat cu eforturi uriașe în ultimii ani. Din cauza deficitului de personal, până acum, SE Turceni nu putea funcționa cu mai mult de două grupuri energetice. Nimeni nu pleacă prin concediere, ci prin pensionare″, au argumentat liberalii gorjeni.
Pe de altă parte, la finalul lunii trecute, europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, șeful Comisiei de Energie, Industrie și Cercetare din Parlamentul European, a declarat presei bulgare că România renegociază cu Comisia Europeană data închiderii termocentralelor sale pe cărbune, care constituie jalon în cadrul PNRR, și va sprijini totodată demersul similar recent al autorităților de la Sofia.