DOCUMENT Grupul 3 Rovinari de la Complexul Energetic Oltenia va fi retras definitiv din exploatare de la 1 iunie, iar grupul 7 Turceni va intra în conservare

DOCUMENT Grupul 3 Rovinari de la Complexul Energetic Oltenia va fi retras definitiv din exploatare de la 1 iunie, iar grupul 7 Turceni va intra în conservare
scris 22 mai 2023

Grupul energetic 3 de la termocentrala Rovinari din cadrul companiei de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, va fi retras definitiv din exploatare de la 1 iunie, iar grupul 7 de la termocentrala Turceni a CEO va fi trecut în conservare începând cu aceeași dată, decizia în acest sens fiind deja luată, se arată într-un document oficial analizat de Profit.ro.

Sursa citată menționează ″(...) retragerea definitivă din exploatare a grupului energetic nr. 3 al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, trecerea în conservare a grupului energetic nr. 7 al Sucursalei Electrocentrale Turceni, începând cu data de 01.06.2023 (...)″.

Urmărește-ne și pe Google News
TikTok - Reacție după recomandarea ca autoritățile și instituțiile publice din România să-și dezinstaleze aplicația CITEȘTE ȘI TikTok - Reacție după recomandarea ca autoritățile și instituțiile publice din România să-și dezinstaleze aplicația

Cele două unități de producție de energie au o putere instalată cumulată de 660 MW. Inițial, în baza Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Rovinari 3 și Turceni 7 ar fi trebuit închise la finalul anului trecut.

Decizia de acum vine după ce, în martie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență de modificare a legislației decarbonizării sistemului energetic românesc, necesară pentru deblocarea a sute de milioane de euro din PNRR, într-o formă semnificativ diferită de cea pusă anterior în dezbatere publică, legiferând și posibilitatea închiderii din vară a grupurilor pe lignit Rovinari 3 și Turceni 7, ca alternativă la intrarea lor în conservare.

Asociațiile bancare, reacție după amenzile ANPC: Mulți consumatori nu s-ar mai califica pentru un credit ipotecar dacă ar fi forțați la plata în rate egale a principalului și a dobânzii CITEȘTE ȘI Asociațiile bancare, reacție după amenzile ANPC: Mulți consumatori nu s-ar mai califica pentru un credit ipotecar dacă ar fi forțați la plata în rate egale a principalului și a dobânzii

Proiectul de OUG stipula numai că ″se amână scoaterea din exploatare/serviciu a 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit și se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani, începând cu luna iunie 2023 (…)″.

În schimb, forma adoptată și intrată în vigoare a ordonanței prevede că ″se amână scoaterea din exploatare/serviciu a 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit și se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani sau se scot din exploatare, începând cu luna iunie 2023 (…) ″.

Turiști britanici, ajunși din greșeală în România: Ne-au mințit! Țara asta este un loc minunat, reputația e nedreaptă CITEȘTE ȘI Turiști britanici, ajunși din greșeală în România: Ne-au mințit! Țara asta este un loc minunat, reputația e nedreaptă

La sfârșitul anului trecut am solicitat Comisiei Europene o extindere a funcționării Rovinari 3 și Turceni 7 până în 30 septembrie 2023. În urma negocierilor cu Comisia și, evident, în condițiile de piață actuale, în care România este exportatoare netă de energie, practic de la începutul anului, și cu energie hidro din abundență, începând cu 1 iunie aceste grupuri vor fi retrase și puse în conservare″, a declarat joi, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Solicitarea de extindere de la finalul anului trecut a avut ca argument situația energetică extrem de dificilă din țară și din întreaga Europă de la acel moment, inclusiv din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

viewscnt
Afla mai multe despre
decarbonare productie energie
eliminare carbune productie energie
decarbonizare energie pnrr
complexul energetic oltenia
energie pe baza de carbune
plan de restructurare si decarbonare ce oltenia