OMV Petrom a finalizat tranzacția prin care a cedat către NewMed Energy din Israel o participație de 50% din drepturile aferente proiectului de explorare și ulterior, eventual, exploatare a gazelor naturale din perimetrul offshore Han Asparuh din sectorul bulgăresc al Mării Negre.
NewMed Energy este principala asociere în participație a Israelului în explorarea, dezvoltarea, producția și vânzarea de gaze naturale și condensat.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
După finalizarea tranzacției, cei doi parteneri dețin participații egale în proiect – fiecare câte 50%, OMV Petrom (prin OMV Offshore Bulgaria) fiind operatorul proiectului. Transferul participației către NewMed Energy Balkan a fost aprobat de către Consiliul de Miniștri din Bulgaria.
Această colaborare permite ambelor părți să împartă riscurile și costurile asociate proiectului, facilitând astfel avansarea eforturilor de explorare, a transmis OMV Petrom.
"Accesul la resurse locale este esențial pentru securitatea energetică, iar prin activitățile de explorare care urmează, deschidem noi perspective în zona bulgară a Mării Negre. Este un proces complex, cu investiții ridicate și mizăm pe sprijinul tuturor părților implicate pentru a progresa cu explorarea conform programului ambițios pe care ni l-am propus. Suntem încântați să urăm bun venit companiei NewMed Energy în cadrul proiectului; experiența lor vastă în sectorul energetic ne va îmbunătăți capabilitățile și va contribui la succesul proiectului”, a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.

Partenerii vizează începerea forajului unei sonde de explorare în 2025, în condițiile obținerii tuturor permiselor necesare. Pe baza rezultatelor obținute, se va analiza oportunitatea forajului suplimentar.
"Credem în potențialul operațiunilor din Bulgaria, datorită probabilității de descoperire și proximității față de piețele cheie - mai ales în contextul cererii globale în creștere pentru gaze naturale și nevoii de aprovizionare fiabilă și diversificată. Suntem încântați să colaborăm cu OMV Petrom, o companie cu un istoric dovedit în regiune, și suntem hotărâți să avansăm rapid conform etapelor definite", a spus Yossi Abu, CEO al NewMed Energy:

Acordul inițial dintre cele 2 companii prevedea că israelienii vor plăti companiei controlate de austriecii de la OMV, drept preț al tranzacției, costurile următoarelor 2 sonde de explorare ce vor fi forate pe perimetru, urmând ca, după finalizarea deal-ului, cei doi parteneri să suporte în proporții egale cheltuielile de dezvoltare a zăcământului bulgăresc.
Astfel, NewMed Energy urmează să le deconteze celor de la OMV Petrom, care rămân operatori ai blocului Han Asparuh, costuri totale de până la 100 milioane euro cu forarea viitoarelor 2 sonde de pe perimetru, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Prima urmează să fie forată în trimestrul IV din 2025, iar cea de-a doua – în 2026.

În suma menționată vor fi incluse și cheltuielile de operare ale OMV Petrom dintre data acordului și momentul finalizării tranzacției, care era preconizat atunci pentru prima jumătate a anului 2025, precum și costurile de pregătire a forării sondelor.
În plus, s-a convenit ca israelienii să fie cei care vor suporta costurile obținerii aprobărilor legale din partea autorităților de la Sofia pentru transferul participației de 50% la Han Asparuh.
Participația este deținută direct de o subsidiară britanică a israelienilor, NewMed Energy Balkan. Israelienii au decis că CEO-ului NewMed Energy, Yossi Abu, i se vor ceda de către companie, sub formă de bonus, 5% din acțiunile subsidiarei și i se va suporta cota-parte aferentă investiției inițiale în Han Asparuh.

Totalul investițiilor efectuate în prospectarea și explorarea perimetrului Han Asparuh, de la acordarea licenței de către statul bulgar în 2012 și până către finalul anului trecut, se ridica la circa 387 milioane euro, arăta sursa citată. Aici intră și ce au cheltuit în acești ani partenerii OMV Petrom care s-au retras între timp din proiect, TotalEnergies și Repsol.
Perioada de valabilitate a licenței a fost prelungită de mai multe ori, chiar peste ceea ce prevede legislația de profil din Bulgaria, iar deadline-ul actual de finalizare a lucrărilor de explorare prevăzut de licență este octombrie 2027, nemaifiind posibilă o prelungire a acesteia, ceea ce înseamnă că atunci va trebui luată o eventuală decizie finală de investiție.
Bugetul total estimat al lucrărilor programate în 2025 și 2026 se ridică la circa 393 milioane dolari.
BCF = miliarde de picioare cubice. 1 picior cubic = 0,02832 metri cubi. Sursă: NewMed Energy

Potrivit prospecțiunilor 3D efectuate în 2020, cu date procesate în 2021, zăcământul Han Asparuh ar conține resurse de gaze naturale estimate în prezent între un minim de 30,9 miliarde metri cubi și un maxim de mai mult de 323 miliarde metri cubi, scenariul median de bază actual fiind de peste 118 miliarde metri cubi, cantitate mai mare decât cea preconizată a fi extrasă din perimetrul adiacent Neptun Deep din Marea Neagră românească, la care OMV Petrom este partener cu Romgaz.
În iulie 2023, fostul concesionar principal, TotalEnergies, vorbea de 221 miliarde metri cubi.
De altfel, se ia în calcul și posibila dezvoltare în comun a Han Asparuh cu alte descoperiri de gaze din regiune, Neptun Deep fiind practic ″lipit″ de perimetrul bulgăresc. În document este menționat și riscul ca gazele din Han Asparuh să se ″reverse″ (overflow) în zonele economice exclusive din Marea Neagră ale țărilor vecine – România, Ucraina și Turcia.
″Piața potențială de vânzare este cea bulgărească internă, precum și cea internațională, astfel că vor fi examinate mai multe opțiuni de comercializare, dacă vor fi descoperite gaze în cantități comercializabile. Posibilitatea de integrare a dezvoltării descoperirii cu planurile de dezvoltare a altor descoperiri de gaze din regiune ar putea fi de asemenea luată în calcul, ca parte a examinării potențialului de producție comercială″, arăta sursa citată.

Acolo se mai relata că, în noiembrie 2024, subsidiara bulgară a OMV Petrom a primit o scrisoare de la Ministerul Energiei de la Sofia, prin care i se solicitau, printre altele, informații cu privire la programul de lucrări, datele tehnice și analizele economice legate de proiectul Han Asparuh.

NewMed Energy, noul partener al OMV Petrom la Han Asparuh, este principalul concesionar al celor mai mari zăcăminte de gaze naturale aflate în producție ale Israelului, blocurile Leviathan și Tamar din Marea Mediterană, la care operatori sunt americanii de la Chevron și cu care Israelul aproape că și-a câștigat independența energetică. Gazele extrase din Leviathan și Tamar sunt livrate atât pe piața internă israeliană, cât și în Egipt și Iordania.
Acționarul majoritar al NewMed Energy, cu peste 55% din capital, este Delek Group din Israel, care lua în calcul în urmă cu 5 ani preluarea deținerii ExxonMobil la proiectul românesc offshore Neptun Deep. Delek Group este deținut majoritar de către miliardarul Yitzhak Tshuva (76 de ani), cu o avere estimată de Forbes la 4,8 miliarde dolari.
Născut la Tripoli în Libia, în 1948, anul înființării statului Israel și al primului război arabo-israelian, Tshuva s-a refugiat atunci cu familia sa în Israel. După efectuarea serviciului militar obligatoriu, a lucrat la departamentul de inginerie și construcții al Ministerului Apărării de la Tel Aviv.
Cel mai important proiect pe care l-a supervizat a fost construirea de fortificații în apropierea Canalului Suez, după anexarea de către Israel a Peninsulei Sinai, în urma războiului de 6 zile cu Egiptul din 1967.

În anii ’70, Yitzhak Tshuva a devenit dezvoltator de cartiere de locuințe pentru familii cu venituri mici și a intrat și în politică.
A fost membru al Consiliului Local al orașului Netanya, în care familia sa s-a stabilit după fuga din Libia, și s-a ocupat de construcții și urbanism.
În deceniul următor și-a extins masiv operațiunile de construcții și imobiliare din Israel, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe cel comercial.
În 1988, a emigrat cu familia în Statele Unite, unde a dezvoltat mai multe proiecte rezidențiale în New York și New Jersey. De asemenea, a cumpărat numeroase proprietăți în SUA și Canada și a făcut tranzacții, printre alții, cu miliardarul saudit Al Waleed bin Talal Al Saud și cu Jared Kushner, ginerele președintelui ales al SUA, Donald Trump, conform datelor analizate de Profit.ro
Yitzhak Tshuva. Sursă foto: Wikipedia
Yitzhak Tshuva a preluat controlul majoritar al Delek Group în 1998, când compania se ocupa doar cu distribuția și furnizarea de carburanți.
L-a transformat într-un conglomerat diversificat masiv, cu operațiuni în energie, infrastructură, utilități și retail, cu venituri de peste 3 miliarde de dolari anul trecut.

În 2020, Delek Group a fost inclus pe lista ONU a companiilor ce sprijină prin activitățile lor colonizarea teritoriilor ocupate de Israel pe malul de vest al Iordanului (inclusiv în Ierusalimul de Est), precum și în zona Înălțimilor Golan.