Cotațiile petrolului sunt în declin în contextul în care decizia OPEC este greu de anticipat. Goldman Sachs: Rezultatul reuniunii este incert, vedem riscuri de scădere a prețurilor

Cotațiile petrolului sunt în declin în contextul în care decizia OPEC este greu de anticipat. Goldman Sachs: Rezultatul reuniunii este incert, vedem riscuri de scădere a prețurilor
scris 28 nov 2017

Prețurile petrolului scad astăzi, pe fondul incertitudinilor în privința deciziei OPEC de a prelungi sau nu acordul de reducere a producției zilnice.

Atât petrolul Brent, cât și West Texas Intermediate înregistrează astăzi corecții negative de aproape 1%.

Urmărește-ne și pe Google News

Membrii OPEC și alți producători de petrol, printre care și Rusia, se vor reuni, poimâine, la Viena, unde vor discuta despre posibilitatea de a prelungi actualul acord de diminuare a producției. 

Potrivit Goldman Sachs, așteptările ca OPEC să prelungească acordul actual sunt deja încorporate în cotațiile petrolului, astfel încât vor exista presiuni de scădere a cotațiilor, chiar și în cazul unei decizii favorabile din partea cartelului.

Fondul petrolier de 1 trilion de dolari al Norvegiei vrea să renunțe la investițiile în companiile de petrol și gaze CITEȘTE ȘI Fondul petrolier de 1 trilion de dolari al Norvegiei vrea să renunțe la investițiile în companiile de petrol și gaze

"Vedem riscuri mai degrabă de scădere pentru cotațiile petrolului în această săptămână și credem că prețurile actuale, spread-urile și pozițiile investitorilor reflectă deja o probabilitate mare ca OPEC să prelungească acordul cu 9 luni", spun analiștii băncii americane.

Totodată, analiștii Goldman Sachs sugerează că este posibil ca investitorii să se fi grăbit să tragă concluzii despre hotărârea OPEC și afirmă că rezultatul întâlnirii de la Viena este "mai incert ca de obicei". 

Romgaz vrea să investească peste 136 milione euro în depozitul de gaze de la Sărmășel. Alte 87 milioane euro vor fi investite în depozitul Depomureș CITEȘTE ȘI Romgaz vrea să investească peste 136 milione euro în depozitul de gaze de la Sărmășel. Alte 87 milioane euro vor fi investite în depozitul Depomureș

Ministrul rus al Economiei a afirmat, recent, că evoluția economiei Rusiei în octombrie a fost afectată negativ de acordul privind reducerea producției. Afirmațiile sugerează că Rusia ar putea refuza să prelungească, deocamdată, termenul prevăzut în actuala înțelegere.

Totuși, ministrul Energiei din Eramiratele Arabe Unite Suhail bin Mohammed al-Mazroui, citat de Reuters, a afirmat astăzi că reuniunea nu va fi una fără probleme, dar este optimist în legătură cu decizia care va fi adoptată.

Acordul actual prevede ca OPEC și mai multe state producătoare de petrol non-membre ale cartelului, printre care Rusia, Mexic și Kazakhstan, să-și reducă producția cu 1,8 milioane de barili pe zi pentru a elimina surplusul de petrol existent în prezent pe piață. Acordul a fost semnat inițial pe 6 luni, la finalul anului trecut, după care a fost prelungit cu o perioadă suplimentară de 9 luni, până la finalul lunii martie 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
opec
goldman sachs
petrol
cotatii
preturi
titei
acord
rusia