Consumul de energie electrică din România a crescut în primele două luni din 2017 cu 2,2% față de aceeași perioadă din 2016, până la 9,56 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susținut de toate componentele, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Statisticile oficiale arată că, în perioada ianuarie-februarie, autoritățile locale nu au făcut economii la iluminatul public și au sporit semnificativ consumul de energie electrică, iar consumul populației a revenit pe plus, scrie News.ro.
"Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 9.558,2 milioane kWh, cu 2,2% mai mare față de perioada corespunzătoare a anului 2016; iluminatul public a înregistrat o creștere cu 5,2%, iar consumul populației a crescut cu 0,8%", se precizează în comunicatul INS.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Arelco Power ar putea intra în faliment după ce ANRE i-a retras licența de furnizor de energie electricăCererea de electricitate din partea companiilor a tras în continuare în sus piața, cu un consum total de 7,265 TWh în primele două luni, cu 2,6% mai mare comparativ cu perioada echivalentă din 2016.
Consumul de energie electrică al populaței a crescut în primele două luni cu 0,8%, până la 2,17 TWh, iar consumul pentru iluminat public a urcat cu 5,2%, până la 0,12 TWh.
Exporturile de electricitate ale României au scăzut în perioada ianuarie-februarie cu 13,4% față de primele două luni din 2016, la 1,34 TWh.
Producția de energie electrică a fost, în perioada ianuarie-februarie, de 11,91 TWh, în creștere cu 2,8% față de primele două luni ale anului trecut, din care 6 TWh (50,4%) din termocentrale clasice, 2,34 TWh în hidrocentrale, 1,96 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă și 1,45 TWh în parcurile eoliene.
În 2016, consumul de energie electrică din România a crescut cu 4,2% față de 2015, până la 54,84 terawatt-oră (TWh). Exprturile de electricitate ale României au scăzut anul trecut cu 18,2%, până la 8,59 TWh.
Producția de energie electrică a fost, în 2016, de 66,12 TWh, în creștere cu 0,7% față de 2015.