Consiliul Concurenței își prezintă calculele: Cu cât a scăzut prețul benzinei în ultima lună

Consiliul Concurenței își prezintă calculele: Cu cât a scăzut prețul benzinei în ultima lună
scris 12 aug 2022

Prețurile carburanților practicate de marile lanțuri de benzinării au scăzut comparativ cu finele lunii iunie, cu 58 de bani/litru în medie la benzina standard și cu 56 de bani/litru la motorina standard, conform datelor centralizate de Consiliul Concurenței.

Astfel, la Gazprom, Mol, OMV și Rompetrol prețul litrului de benzină a scăzut de la 8,69 lei în data de 30 iunie la 8,12 lei în 12 august, la Lukoil de la 8,62 lei la 8,04, la Petrom de la 8,62 lei la 8,05 și la Socar de la 8,63 lei la 8,08 lei, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ANPC: O pompă de la o benzinărie din județul Argeș contoriza în gol combustibilul livrat CITEȘTE ȘI ANPC: O pompă de la o benzinărie din județul Argeș contoriza în gol combustibilul livrat

În cazul motorinei, scăderea a fost, la Gazprom și OMV de la 9,26 lei/litru la 8,71 lei, la Lukoil de la 9,19 lei la 8,66 lei, la Mol și Rompetrol de la 9,25 lei la 8,71 lei, la Petrom de la 9,19 la 8,64 și la Socar de la 9, 23 lei la 8,67 lei.

"Prețurile nu includ compensare de 50 de bani pe litru", subliniază Consiliul Concurenței, menționând că acestea sunt prețurile medii pentru fiecare rețea, prețurile variind de la o benzinărie la alta.

Începând cu 1 iulie a intrat în vigoare Ordonanța privind reducerea cu 50 de bani a prețului la carburanți, 25 de bani fiind suportați de bugetul de stat, iar 25 de bani reprezentând o reducere comercială pe care, voluntar, o aplică lanțurile de benzinării în cazul în care doresc să obțină și reducerea de 25 de bani de la bugetul de stat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
benzina