Conpet semnează un act adițional pentru transport de țiței cu OMV Petrom în valoare de 25 milioane lei

Conpet semnează un act adițional pentru transport de țiței cu OMV Petrom în valoare de 25 milioane lei
scris 22 dec 2016

Transportatorul de petrol prin conducte Conpet Ploiești a semnat astăzi cu cu OMV Petrom un act adițional în valoare de 25,31 milioane lei, pentru livrări în luna ianuarie a anului viitor.

Conpet Ploiești (COTE) a semnat astăzi un act adițional al contractului cu OMV Petrom (SNP) din 22 decembrie 2015 care are ca obiect prelungirea termenului de valabilitate pentru prestarea serviciilor de transport țiței de țară și import, gazolină și condensat de la punctele de primire la punctele de predare. Valoarea actului notificat astăzi de transportatorul de petrol prin conducte se ridică la 25,31 milioane lei și acoperă livrări pentru intervalul 1 ianuarie 2017 – 31 ianuarie 2017.

Urmărește-ne și pe Google News

Conpet a raportat la 9 luni un profit net de 56,73 milioane lei, în creștere cu 9,1% față de perioada similară a anului trecut, deși cifra de afaceri a scăzut cu 1%, la 282,84 milioane lei. Îmbunătățirea rezultatului s-a datorat în principal majorării rentabilității transportului de țiței provenit din import, pe fondul creșterii cantităților de petrol aduse din străinătate pentru prelucrare în rafinăria Petrotel Lukoil.

Ambele părți contractante sunt listate la Bursa de Valori București unde intră în componența indicelui energetic BET-NG. Titlurile Conpet au închis ședința de tranzacționare de astăzi la prețul de 79,00 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 683,94 milioane lei (151,43 milioane euro), în timp ce titlurile OMV Petrom, la cotația de 0,2615 lei/acțiune are o valoare de piață de 14,78 miliarde lei (3,27 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
conpet ploiesti
omv petrom
bursa
petrol
titei
bvb
lukoil