Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil SA, din județul Constanța, un business cu vechime de 20 de ani și rulaj anual de peste 126 milioane lei înainte de pandemie,vine la bursă, confirmând informațiile transmise anterior de Profit.ro.
Procedura a fost reavansată de Profit.ro și recent, cu datele listării.
Acum, compania confirmă că va pune la dispoziția publicului spre subscriere, printr-o Ofertă Publică Inițială (IPO), un număr de 10.000.000 acțiuni noi emise, cu o valoare nominală de 1 leu.
Compania a obținut deja de la Bursa de Valori București Acordul de principiu pentru listare în cadrul Sietemului Multilateral de Tranzacționare – piața AeRo, operat de BVB.
Oferta se adresează atât investitorilor de retail, cât și celor instituționali. Acțiunile vor fi tranzacționate sub simbolul „JTG”.
”Această ofertă publică inițială și, ulterior, listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București reprezintă pașii firești pe care JT Grup Oil îi parcurge în această fază de dezvoltare. Am început acest business în 2001 și de atunci am fost într-o evoluție continuă, depășind provocările care au tot apărut de-a lungul anilor. Suntem acum într-un punct de referință atât pentru noi, cât și pentru România. În scurt timp vom finaliza o investiție strategică pentru noi și pentru regiune, cel mai nou și modern terminal privat de produse petroliere din România, iar business-ul va crește exponențial potrivit tuturor prognozelor pe care le avem.
Concomitent cu acest proiect, ne creștem liniile de activitate curente și dezvoltăm altele noi. Deschiderea noastră către investitori vine, astfel, în mod natural în acest moment de dezvoltare strategică a companiei. Oferta publică inițială și listarea pe piață reprezintă o invitație pe care o adresăm investitorilor de ne fi alături în această nouă etapă de creștere a JT Grup Oil și, în acest moment, pot să le fac și o promisiune: veți avea doar de câștigat alături de noi”, a declarat Jean Paul Tucan, acționarul majoritar al JT Grup Oil.
CITEȘTE ȘI ENGIE achiziționează un parc eolian de 80 MWp în județul ConstanțaFinanțarea ce va fi atrasă prin oferta publică inițială va fi utilizată de companie pentru dezvoltarea și consolidarea liniilor de business, de la creșterea volumelor de combustibili tranzacționate pe piața locală până la deschiderea de stații de alimentare în centre comerciale, destinate persoanelor fizice, precum și finalizarea și operarea JT terminal.
JT Grup Oil SA, înființată în 2001, este controlată de omul de afaceri constănțean Jean-Paul Tucan, cu 90% din acțiuni, restul de 10% din capital fiind în posesia lui Bogdan Florin Aldea, care este și director general al companiei.
JT Grup Oil a terminat anul trecut cu profit net de 5,7 milioane lei, cifră de afaceri de 224,3 milioane lei și un număr mediu de 35 de angajați. Compania deține mai multe depozite de carburanți, în Năvodari, Mamaia și Cernavodă, precum și o flotă proprie de cisterne.
CITEȘTE ȘI Românii vor putea conduce din nou, în Italia, mașinile înmatriculate acasăJT Grup Oil are operațiuni și în construcții, imobiliare, turism, agrement, colectare de deșeuri, logistică și service auto pentru utilitare, camioane, autobuze și remorci.
În prezent, JT Grup Oil S.A. desfășoară operațiuni de distribuție de carburanți în zona de Sud-Est a României cu ajutorul unei flote proprii de 11 cisterne cu o capacitate de până la 40.000 de litri, dotate cu pompe și indicatoare pentru măsurarea cantității livrate. Pentru distribuția de carburanți în zona de nord a țării, compania are parteneriate cu reprezentanți ai mediului de business, colaboratori pe termen lung.
Fondată in 2001, JT Grup Oil S.A. este una dintre cele mai importante companii care activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul primului terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanța. În perioada 2004-2005, a construit un terminal de bitum la Medgidia, pe care l-a vândut la scurt timp după recepție, iar banii obținuți în urma vânzării au fost investiți în dezvoltarea rețelei de distribuție de carburanți.
În 2008, compania a început să dezvolte rețeaua de distribuție și a introdus pe piață peste 250 de rezervoare dotate cu pompe și indicatori de nivel. Din 2023, JT Grup Oil S.A. și-a diversificat gama de produse, și a accesat segmentul de motorină fără acciză, care deservește vasele comerciale pentru porturile Midia și Constanța.
Fondatorul și acționarul majoritar al JT Grup Oil, Jean-Paul Tucan, a activat și în politică în urmă cu câțiva ani, deținând o vreme una dintre pozițiile de vicepreședinte la nivel național al ALDE, partidul care a făcut coaliție de guvernare cu PSD în perioada 2017-2019.