Ministerul Energiei a semnat, pe 27 noiembrie, un acord-cadru cu cinci firme și consorții de firme de head-hunting care se vor ocupa de selectarea și plasarea de membri în Consiliile de Administrație ale companiilor controlate de stat, aflate în subordinea ministerului, valoarea maximă estimată a acordului fiind de circa 1,2 milioane euro (TVA inclus), din care, doar pentru 2015, a fost bugetată suma de 296.000 euro.
Acestea sunt Transearch International SRL, consorțiul The Searchers Advisory Group SRL-Fast Forward Solutions SRL, Lugera&Makler SRL, consorțiul PriceWaterhouseCoopers-George Butunoiu Group și consorțiul Boyden Global Executive Search-Choice Management&Consulting SRL.
La licitația organizată de Ministerul Energiei a mai participat firma Quest Advisors SRL, însă s-a clasat pe ultimul loc în ceea ce privește punctajul cumulat obținut pentru ofertele tehnică și financiară. Quest Advisors SRL a obținut în total 74 puncte, oferta financiară fiind de 77.000 lei+TVA/de persoană, a treia cea mai mare dintre cele depuse de ofertanți.
Fișa de date a achiziției prevedea că acordul-cadrul se va încheia cu cel mult 5 firme, pe o durată de cel mult 4 ani.
Cel mai mare punctaj total a fost obținut de cei de la Transearch International (91 puncte, ofertă financiară: 27.000 lei+TVA/persoană), urmați de consorțiul Boyden Global Executive Search-Choice Management&Consulting SRL (90 puncte, 86.133 lei+TVA/persoană), consorțiul PriceWaterhouseCoopers-George Butunoiu Group (83 puncte, 24.900 lei+TVA/persoană), consorțiul The Searchers Advisory Group SRL-Fast Forward Solutions SRL (82 puncte, 80.500 lei+TVA/persoană) și Lugera&Makler SRL (75 puncte, 23.500 lei+TVA/persoană).
Termen de garanție: 12 luni
Pentru fiecare contract subsecvent atribuit în baza acordului-cadru se va relua competiția între firmele semnatare ale acordului. Acestea trebuie să se ocupe de recrutarea de membri în CA-urile companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului Energiei, inclusiv în cazul locurilor devenite vacante ca urmare a revocării titularilor, a renunțării de către aceștia la mandat sau a vacantării respectivelor locuri de membru din alte cauze.
Firmele de recrutare semnatare ale acordului-cadru sunt obligate să garanteze ocuparea posturilor de administratori de către candidații propuși de ele timp de 12 luni de la data începerii efective a activității candidaților propuși, iar orice înlocuire a acestora, necesară din motive neimputabile Ministerului Energiei și/sau societăților pentru care se face recrutarea, se va face de către firmele de recrutare, care-și vor asuma toate costurile aferente înlocuirii.
În cazul în care un candidat la funcția de membru CA este numit concomitent în mai multe Consilii, firma de recrutare trebuie să garanteze ocuparea timp de 12 luni de către respectivul candidat a ambelor posturi de administrator în care a fost numit.
Achiziția de servicii de head-hunting se face conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Grigorescu a anunțat campanie de recrutări și pentru executivi
În actul normativ citat se stipulează că desemnarea membrilor consiliilor de administrație ale acestor întreprinderi, inclusiv a reprezentanților autorității publice tutelare și ai Ministerului Finanțelor Publice, se poate face de către un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate în condițiile legii.
Noul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, a scris sâmbătă, pe contul său de Facebook, la o zi după demiterea managerului Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, că Ministerul Energiei va începe o campanie de recrutări pentru companiile de stat la care este acționar pentru a găsi persoanele cele mai potrivite pentru a ocupa funcții de conducere la aceste companii.
Cu o zi înainte de demiterea lui Ciurel, trei dintre cei cinci membri ai Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia au fost înlocuiți din funcții.
Ministerul Energiei deține, în numele statului român, acțiuni la un număr de 29 de companii din domeniul energiei și resurselor energetice, din care la 10 este acționar unic, la 9 este acționar majoritar și la 8 – minoritar, controlând, în plus, două regii autonome.
Bani extrem de mulți – și pe plus, și pe minus
Statul a încasat în total dividende de 1,6 miliarde lei din profitul pe 2014 al societăților energetice la care este acționar, cu 8% mai mult decât în exercițiul financiar anterior, 2013 (1,48 miliarde lei). Pentru exercițiile financiare 2013 și 2012, totalul dividendelor cuvenite statului român din profitul realizat de societățile energetice la care este acționar s-a cifrat la 1,48, respectiv 1,34 miliarde lei.
Din profitul pe 2014 al companiilor energetice la care statul este acționar, cele mai mari dividende au fost plătite la buget de către Romgaz (849,94 milioane lei), Hidroelectrica (326,68 milioane lei), OMV Petrom (130,93 milioane lei) și Electrica (119,36 milioane lei).
Pe de altă parte, la 31 decembrie.2014, un număr de 13 societăți din portofoliul Ministerului Energiei aveau arierate față de bugetele statului și alte plăți restante în valoare totală de 2,33 miliarde lei. Cele mai mari restanțe erau cele de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, aflată în insolvență (1,17 miliarde lei), Complexul Energetic Hunedoara (363,97 milioane lei) și Electrocentrale București (259,4 milioane lei).
În ultimii ani, dividendele încasate din profiturile companiilor la care este acționar au devenit o sursă tot mai consistentă de venituri pentru statul român. Proiectul bugetului de stat pe 2016 prevede venituri din dividende de circa 2,64 miliarde lei, cu 4,3% mai mari decât cele aferente execuției preliminate pe 2015 (2,53 miliarde lei). În 2014, statul a încasat din dividende suma totală de 2,05 miliarde lei.