Cea mai mare hidrocentrală din Haiti, oprită în urma protestelor. Oamenii au luat cu asalt instalația cerând ca alte zone să fie alimentate înaintea capitalei

Cea mai mare hidrocentrală din Haiti, oprită în urma protestelor. Oamenii au luat cu asalt instalația cerând ca alte zone să fie alimentate înaintea capitalei
scris 4 sep 2024

Compania de stat Electricite d'Haiti (EDH) a declarat că producția de la Peligre, cea mai mare hidrocentrală din țara caraibiană, a fost redusă la zero în urma protestelor privind distribuirea energiei electrice din țară, transmite Reuters.

Producția de la Peligre a scăzut de luni, a declarat EDH, după ce oamenii au luat cu asalt centrala cerând ca alte zone să fie alimentate înainte de capitala Port-au-Prince, unde unii locuitori se bazează pe generatoare diesel și baterii solare, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Transelectrica ridică o nouă stație de transformare pentru preluarea în sistemul energetic național a curentului electric produs la Porțile de Fier II CITEȘTE ȘI Transelectrica ridică o nouă stație de transformare pentru preluarea în sistemul energetic național a curentului electric produs la Porțile de Fier II

Cei mai săraci locuitori ai capitalei nu își permit însă niciuna dintre aceste alternative.

”Astfel de acțiuni, departe de a contribui la satisfacerea nevoilor de energie electrică ale populației, fac provocările EDH și mai dificile, deoarece echipamentele utilizate pentru funcționarea centralelor sunt scumpe și greu de reparat, întreținut sau înlocuit”, a transmis EDH într-o declarație.

EDH a făcut apel la autorități să ia de urgență măsurile necesare pentru a asigura securitatea centralei, o structură de ”importanță strategică pentru statul haitian”.

Cu o capacitate de 54 de megawați (MW), Peligre furnizează aproape toți cei 60 MW de energie hidroelectrică ai EDH, cea mai mare sursă de electricitate din Haiti după combustibilii fosili.

Conform celor mai recente date ale Băncii Mondiale, doar 49% din populația din această țară din Caraibe are acces la rețeaua electrică.

EDH a declarat că două transformatoare au fost defectate ireversibil și că nu a fost în măsură să aducă asistență tehnică deoarece departamentul Ouest, unde se află Port-au-Prince, a fost practic izolat de restul țării.

Haiti se confruntă cu o criză umanitară în urma căreia bande armate violente și puternice au preluat controlul asupra unei mari părți a capitalei și a zonelor înconjurătoare, întrerupând transportul în siguranță, precum și aprovizionarea cu bunuri esențiale, cum ar fi medicamente și alimente.

Cantitatea de țuică produsă anual în gospodăriile românilor și scutită de accize, majorată cu 100 litri. Argument: Limita actuală este ”mult prea mică” CITEȘTE ȘI Cantitatea de țuică produsă anual în gospodăriile românilor și scutită de accize, majorată cu 100 litri. Argument: Limita actuală este ”mult prea mică”

Aproape 580.000 de oameni au fost strămutați în interiorul țării și aproape 5 milioane se confruntă cu foamete severă.

E-Power, o firmă privată care operează o centrală electrică de 30 MW pe bază de păcură grea în Cite Soleil, unul dintre cele mai afectate cartiere ale capitalei, este un alt furnizor cheie de energie în Haiti.

Prim-ministrul Garry Conille a vizitat centrala împreună cu șeful EDH luna trecută, pentru a evalua instalația și pentru a lua în considerare cea mai bună modalitate de a îmbunătăți problemele legate de energia electrică din Haiti.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidrocentrala
haiti
proteste