Casa Verde Fotovoltaice: Regulile de înscriere se vor schimba. Cine a fraudat va fi prins

Casa Verde Fotovoltaice: Regulile de înscriere se vor schimba. Cine a fraudat va fi prins
scris 9 oct 2024

Regulile de înscriere a persoanelor fizice în programul Casa Verde Fotovoltaice se vor schimba de la anul, întrucât nu se dorește transformarea într-o „olimpiadă națională de competențe digitale”, a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet. El a arătat că o treime dintre cei care s-au înscris au trimis dosarul în mai puțin de un minut, iar cei care vor fi prinși că au fraudat vor fi descalificați.

  • „Dacă sistemul a fost fraudat, acest lucru se va afla și cei vinovați vor plăti.
  • Vreo 35% (au introdus datele în mai puțin de un minut – n.r.), iar cea mai mare parte a aplicanților, 60%, au introdus aceste date într-un interval cuprins între un minut și două minute, manual 100%.
  • În același timp, însă, nu ne dorim să transformăm pe viitor programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice într-o olimpiadă națională de competențe digitale. Asta înseamnă că va trebui să ne gândim la niște factori de departajare, va trebui să găsim instrumente prin care toți românii care doresc să aplice să beneficieze de un tratament egal și nediscriminatoriu, indiferent dacă ești mai iute de mână sau nu”, a afirmat Fechet, la Digi24.
ULTIMA ORĂ O nouă licitație eșuată pentru studiul de fezabilitate al proiectului-mamut Tarnița, datând de pe vremea lui Ceaușescu. ″Plan B″, cu giganți din Franța și Japonia CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ O nouă licitație eșuată pentru studiul de fezabilitate al proiectului-mamut Tarnița, datând de pe vremea lui Ceaușescu. ″Plan B″, cu giganți din Franța și Japonia
Urmărește-ne și pe Google News

Ediția din acest an a programului Casa Verde Fotovoltaice s-a încheiat cu un număr de 65.996 de dosare depuse la nivel național, în cele opt sesiuni regionale care au avut loc între 27 septembrie și 8 octombrie. Urmează ca instalatorii să verifice documentele înscrise în aplicație și să transmită către AFM lista cu solicitanții care se încadrează și cei care nu. Abia apoi AFM va publica listele cu cei admiși și respinși, scrie Hotnews.ro.

Un soft vândut pe internet înscria un dosar în 9 secunde, completând inclusiv codurile captcha

Asociația Prosumatorilor din România a atras atenția că înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice s-au terminat într-un timp atât de scurt, încât ridică suspiciuni de fraudă cu ajutorul inteligenței artificiale.

Timpii de înscriere au fost între 1 minut și 5 secunde și 2 minute.

Asociația a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că înscrierea într-un minut nu pare exagerată, însă suspiciunea vine din faptul că o persoană care s-a înscris în 40 de secunde a avut cronologic al 1.100-lea dosar validat.

Un soft care se vinde cu 250 de lei pe internet rezolvă înscrierea persoanelor fizice în programul Casa Verde chiar și în 9 secunde, completând automat inclusiv cele două coduri captcha, cu ajutorul inteligenței artificiale, după cum arată un filmuleț postat de cel care îl comercializează.

„Extensia de depunere dosar pentru fonduri Casa Verde de la (…) se distinge de toate celelalte disponibile. Completează automat toate câmpurile de text, încarcă fișiere automat și include un modul experimental de rezolvare Captcha bazat pe inteligență artificială. Dezvoltată de o firmă specializată, oferim suport non-stop, 24/7. Prețul este de 250 lei (TVA inclus), iar factura va fi emisă și încărcată în eFactura”, spune cel care vinde softul.

Aceasta deși AFM preciza că anul acesta a adăugat un cod suplimentar de verificare captcha tocmai pentru a evita utilizarea roboților în procesul de depunere a dosarelor.

CONFIRMARE Poștașii au devenit agenți ANAF - început distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Poștașii au devenit agenți ANAF - început distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală
  • „Administrația Fondului pentru Mediu a dezvoltat și utilizat aceeași aplicație informatică pentru înscrierea în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice ca și anul trecut, la care a adăugat suplimentar încă un cod de verificare (captcha) tocmai pentru a evita utilizarea roboților în procesul de depunere a dosarelor.
  • Platforma utilizată în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este aceeași pentru toate regiunile, iar funcționalitățile ei au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură”, spune AFM.

În filmulețul pe care îl postează pe Facebook, utilizatorul arată cum toată pagina este completată automat, inclusiv cele două coduri captcha, iar dosarul este depus în 9 secunde.

„Nouă secunde. Recomandarea noastră este să nu se depună așa rapid, ci undeva la undeva între 20 și 30 de secunde”, spune el la finalul filmulețului.

viewscnt
Afla mai multe despre
casa verde
fotovoltaice