Cargourile de petrol iranian achiziționate de Total, Lukoil și CEPSA scufundă cotațiile țițeiului

Cargourile de petrol iranian achiziționate de Total, Lukoil și CEPSA scufundă cotațiile țițeiului
scris 15 feb 2016

Petrolul și-a reluat declinul pe piețele internaționale, în urma anunțului privind lansarea la apă, pentru prima dată de la ridicarea sancțiunilor occidentale, a unui cargo iranian încărcat cu petrol destinat pieței europene.

Primul cargo destinat pieței europene a părăsit duminică portul insulei Kharg și are ca destinație rafinăriile francezilor de la Total SA. În aceeași zi au mai fost încărcate cargouri destinate unor companii chineze și spaniole, potrivit unor surse ale ministerului iranian al petrolului, citat de Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit presei internaționale, duminică au părăsit Iranul, cu destinația Europa, 4 milioane de barili, dintre care 2 milioane au fost achiziționate de Total. Un milion de barili ar fi fost acontat de Lukoil și ar urma să fie rafinat la rafinăria Lukoil din România, Petrotel. Celălalt milion de barili a fost cumpărat de Compania Espanola de Petroleos (CEPSA).

Indicii futures ai West Texas Intermediate (WTI) s-au depreciat vineri pe bursa americană New York Mercantile Exchange cu 0,5%, în timp ce Brent-ul a pierdut pe bursa londoneză 0,2%. Luni dimineață cele două tipuri de țiței, de referință pe piața americană, respectiv globală, se depreciaseră cu 0,46, respectiv 0,31%, tranzacționându-se la ora 09:23, la o valoare de 29,3 dolari pe baril (WTI), respectiv 33,26 dolari pe baril (Brent-ul).

Lukoil s-a retras din Polonia și țările baltice din cauza “sentimentului anti-rusesc”. Urmează România? CITEȘTE ȘI Lukoil s-a retras din Polonia și țările baltice din cauza “sentimentului anti-rusesc”. Urmează România?

Actuala tendință de depreciere a fost cauzată nu numai de reluarea exportului iranian către Europa, ci și de presiunile exercitate pe partea de cerere. Astfel, importurile de petrol ale Chinei (cel mai mare importator la nivel global) au scăzut cu nu mai puțin de 20% în ianuarie, comparativ cu importurile din luna decembrie.

Petroul WTI s-a depreciat cu peste 21% de la începutul anului, în special ca urmare a anticipațiilor privind evoluția ofertei, majorată cu peste 500 de mii de barili pe zi și estimată de BP ca fiind cu peste un milion de barili pe zi superioară nivelului cererii.

Potrivit Profit.ro, rușii de la Lukoil, care controlează rețeaua omonimă de benzinării și rafinăria Petrotel Ploiești, vor plăti în acest an o sumă estimată de 40 milioane lei operatorului de transport și depozitare petrol din portul Constanța - Oil Terminal, pentru servicii legate de exportul și importul de țiței și produse petroliere, cu circa 19% mai mult decât era prevăzut în contractul similar dintre cele două companii aferent anului trecut. Majorarea sumei prevăzute în contract ar putea semnala faptul că Lukoil preconizează să importe mai mult țiței în România în 2016, comparativ cu anul trecut, o parte din acesta urmând a proveni din Iran.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
iran
total
lukoil
petrotel
pret
brent
wti