Bolojan n-a trimis pe nimeni de la Ministerul Energiei la AGA Nuclearelectrica. Dividendele și bugetul pe 2026, aprobate de acționari deținând sub 11% din companie

Ministerul Energiei, care deține peste 82% din capitalul companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte de investiții majore precum retehnologizarea reactorului 1 al centralei, construirea unităților 3 și 4 sau SMR-urile SUA de la Doicești, a lipsit și la a doua convocare a ședinței AGA de aprobare a dividendelor și bugetului pe 2026 ale companiei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bolojan n-a trimis pe nimeni de la Ministerul Energiei la AGA Nuclearelectrica. Dividendele și bugetul pe 2026, aprobate de acționari deținând sub 11% din companie

Prima a fost pe 22 mai și nu s-a putut lua nici o hotărâre, din lipsă de cvorum, cauzată de absența autorității tutelare. Premierul demis și interimar Ilie Bolojan conduce interimar și Ministerul Energiei.

Actul constitutiv al SNN stipulează că, la a doua convocare, AGA ordinară poate decide cu privire la problemele incluse pe ordinea de zi a primei adunări convocate, indiferent de numărul acționarilor prezenți, cu votul majorității acestora.

EXCLUSIV One United îl atrage pe proprietarul magazinelor Steilmann, Romeo Pomponiu, în reconversia fostei fabrici Ford CITEȘTE ȘI EXCLUSIV One United îl atrage pe proprietarul magazinelor Steilmann, Romeo Pomponiu, în reconversia fostei fabrici Ford

Ministerul Energiei a lipsit și de la a doua ședință, convocată astăzi.

Astfel că, în prezența a 46 de acționari ai SNN, cumulând doar 10,89183% din capital și drepturile de vot, au fost aprobate perfect legal acordarea de dividende în sumă totală de aproape 1,18 miliarde lei (50% din profitul distribuibil înregistrat în 2025), precum și bugetul de venituri și cheltuieli pe 2026 al Nuclearelectrica.

La punctul privind dividendele, care vor fi plătite pe 13 iulie, au fost înregistrate și voturi împotrivă (minoritare), în timp ce bugetul a fost aprobat în unanimitate.

Alro Slatina cere statului ieftinirea cu până la 25% a energiei pentru marii consumatori industriali. Discuții pentru gaze din Neptun Deep la viitoarea sa centrală de 470 MW CITEȘTE ȘI Alro Slatina cere statului ieftinirea cu până la 25% a energiei pentru marii consumatori industriali. Discuții pentru gaze din Neptun Deep la viitoarea sa centrală de 470 MW

Propunerea de dividende mai figurase și pe ordinea de zi a AGA de bilanț de la finalul luni aprilie, dar atunci a fost respinsă de acționari.

Dividendul brut aprobat este de 3,91068407 lei/acțiune. Calculat la nivel net și raportat la ultimul preț de închidere de la BVB al titlurilor cu simbolul SNN, de 69,60 lei/acțiune, acesta oferă acționarilor un randament de 4,72%.

Sancțiune majoră pentru Temu. UE amendează compania cu argumentul că nu a reușit să identifice, analizeze și evalueze cu diligență riscurile sistemice ale produselor ilegale și prejudiciile rezultate pentru consumatori CITEȘTE ȘI Sancțiune majoră pentru Temu. UE amendează compania cu argumentul că nu a reușit să identifice, analizeze și evalueze cu diligență riscurile sistemice ale produselor ilegale și prejudiciile rezultate pentru consumatori

Pe 21 mai, Guvernul a decis exceptarea SNN de la obligația impusă și anul acesta de către Executiv întreprinderilor cu capital public integral sau majoritar, de a repartiza minim 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende.

″Pentru a asigura capacitatea SNN de a finanța, în continuare, proiectelele de investiții asumate, este necesară suplimentarea fluxurilor de numerar. Sunt identificate ca sursă certă sumele provenind din menținerea unei cote de distribuire similară anilor precedenți, respectiv repartizarea de dividende într-o cotă de cel mult 50% din profitul repartizabil aferent exercițiului financiar al anului 2025, fapt ce va permite susținerea, în continuare, a proiectelor aflate în derulare″, scrie în memorandumul adoptat de Guvern.

Diferența până la 90% va fi repartizată la alte rezerve, ca sursă proprie de finanțare.

Apartamentele vechi din București sunt mai scumpe decât cele noi. Prețurile de vânzare în toate marile orașe CITEȘTE ȘI Apartamentele vechi din București sunt mai scumpe decât cele noi. Prețurile de vânzare în toate marile orașe

Printre proiectele de investiții ale SNN este menționat și cel al construirii unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) dezvoltată și deținută de compania americană NuScale.

Premierul Ilie Bolojan a atacat dur proiectul, susținând că nu este rentabil și că a informat și ambasada SUA că sunt probleme de fezabilitate.

În memorandum însă este menționat, ca argument de limitare a dividendelor Nuclearelectrica la 50% din profit, și ″Proiectul Reactoarelor Modulare Mici, investiție derulată prin compania de proiect RoPower Nuclear SA, companie unde SNN deține 50% din acțiuni, a cărei valoare estimată la acest moment este de peste 6 miliarde dolari, pentru care SNN și-a asumat, până la acest moment, să acorde suport financiar de aproximativ 243 milioane dolari, constand în împrumut acționar, care a fost tras în proporție de 94% până la finalul anului 2025″.

Anul acesta, SNN ar urma să mai împrumute RoPower Nuclear SA cu încă aproape 64 milioane lei.

În document se mai spune că centrala SMR de la Doicești ar urma să fie pusă în funcțiune în 2034.

ULTIMA ORĂ FOTO Cozi de TIR-uri în vămi. Vameșii fac controale foarte amănunțite, ca protest. La administrațiile ANAF sunt proteste spontane, la fel și la unități ale Trezoreriei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Cozi de TIR-uri în vămi. Vameșii fac controale foarte amănunțite, ca protest. La administrațiile ANAF sunt proteste spontane, la fel și la unități ale Trezoreriei

Nuclearelectrica și-a bugetat pentru 2026 un profit net de 2,064 miliarde lei, în scădere cu aproape 14% față de cel înregistrat anul trecut, de 2,398 miliarde lei.

SNN anticipează un volum de vânzări de energie electrică de 9.493 GWh anul acesta (din caree 9.080 GWh din producția proprie), cu 9,1% mai mic față de cel din 2025 (10.446 GWh).

Programul de producție este ″aferent unei perioade maximale a opririi planificate a unității 1 de 86 de zile, acest interval permițând realizarea unor potențiale activități legate de proiectul de retehnologizare unitatea 1 CNE Cernavodă. (...) a fost aprobat și un nivel minimal aferent unei perioade a opririi planificate a unității 1 de 63,5 zile, căruia îi corespunde un program de producție de 9.376 mii MWh. La programul de 9.080 mii MWh se adaugă o cantitate estimată a fi necesară de achiziționat pentru optimizarea mixului de vânzări, în special pe perioada opririlor (planificate și neplanificate).

Programul de producție și livrare a fost întocmit considerând funcționarea unităților nucleare la un factor de capacitate ridicat, similar cu nivelurile din anii anteriori, o durată a opririi planificate la unitatea 1, de circa 86 de zile, precum și opriri neplanificate de 288 de ore, pentru unitățile 1 și 2, pe baza datelor istorice pe o perioadă îndelungată. În industria nucleară, opririle neplanificate fac parte dintr-o exploatare normală a unităților nucleare, iar managementul prudent necesită bugetarea unui număr de ore de oprire neplanificată funcție de mediile multianuale rezultate″, explică Nuclearelectrica.

ULTIMA ORĂ Life is Hard iese din piața telecom. Reorganizarea modelului de business CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Life is Hard iese din piața telecom. Reorganizarea modelului de business

În schimb, prețul mediu ponderat de vânzare este așteptat să crească cu 6,3%, de la 531,09 lei/MWh în 2025 la 564,60 lei/MWh în 2026.

Veniturile totale pe 2026 sunt prognozate să scadă cu 5,2%, la 5,83 miliarde lei, în timp ce cheltuielile a fost bugetate în creștere cu aproape 2%, la 3,43 miliarde lei.

În aceste condiții, draftul de buget pe 2026 al SNN prevede dividende pentru acționari, din profitul acestui an (de plătit în 2027), în sumă totală de circa 683 milioane lei, cu 42% mai mici față de cele pe anul anterior (aproape 1,18 miliarde lei). Compania este controlată de Ministerul Energiei, cu 82,5% din capital.

Desființări la ANAF - Reorganizarea va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice, confirmă Nazare. Profit.ro a anunțat anterior că sunt propuse spre desființare jumătate din unitățile fiscale ale ANAF CITEȘTE ȘI Desființări la ANAF - Reorganizarea va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice, confirmă Nazare. Profit.ro a anunțat anterior că sunt propuse spre desființare jumătate din unitățile fiscale ale ANAF

Nuclearelectrica și-a bugetat pentru anul în curs cheltuieli de investiții de 3,42 miliarde lei, în scădere marginală, cu circa 1%, față de cele de 3,447 miliarde lei din 2025.

Grosul, cifrat la 2,84 miliarde lei, este alocat pentru extinderea duratei de viață a unității 1, prin retubarea reactorului și retehnologizarea sistemelor principale, din care 2,068 miliarde lei pentru inginerie și construcții și 462,3 milioane lei pentru furnizarea componentelor reactorului care se vor înlocui și a sculelor de retubare necesare la retehnologizare.

Tranzacție gigant parafată, una dintre cele mai mari din industria divertismentului: Warner Bros Discovery a aprobat preluarea sa de către Paramount cu peste 100 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Tranzacție gigant parafată, una dintre cele mai mari din industria divertismentului: Warner Bros Discovery a aprobat preluarea sa de către Paramount cu peste 100 miliarde dolari

După cum a relatat Profit.ro, Comisia Europeană a deschis recent o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea și prelungirea duratei de viață a unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Statul român intenționează să sprijine retehnologizarea unității nucleare prin patru măsuri: un grant în valoare de 600 milioane euro; garanții de stat pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea investiției; un contract bidirecțional pentru diferență (CfD) cu o durată de 30 ani, menit să asigure venituri stabile centralei, precum și un mecanism de protecție în cazul unor modificări de reglementare în timpul construcției și exploatării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite