La finalul lunii noiembrie 2023, în România erau 107.001 prosumatori, cu 6.400 mai mulți decât cu o lună înainte, potrivit celor mai recente date publicate de ANRE. Puterea lor instalată totală era de 1.388 MW, cât cele două reactoare nucleare de la Cernavodă la un loc. Cei mai mulți prosumatori, 8.354, sunt în județul Ilfov.
Ultimele statistici publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) arată că, pe parcursul lunii noiembrie, 6.400 de români și-au montat panouri fotovoltaice, numărul lor total ajungând la 107.001, scrie Hotnews.ro.
Cu o lună înainte, în octombrie, 6.000 de români au făcut acest pas, iar ordinul de mărime a fost aproximativ același și în lunile anterioare.
Din numărul total la finalul lunii noiembrie, 92.567 erau persoane fizice și 14.432 - persoane juridice.
Din punctul de vedere al puterii instalate, prosumatorii aduceau în sistem la finalul lunii noiembrie 1.388 MW (cât ambele reactoare de la Cernavodă la un loc), în creștere cu 100 de MW față de luna anterioară.
Persoanele juridice au o pondere mai mare din puterea instalată, respectiv 793 MW, față de 594 de MW care aparțin persoanelor fizice.
Se observă astfel că persoanele fizice își instalează capacități de 6,4 kW în medie, în timp ce persoanele fizice - 54 kW, aceste date fiind publicate în premieră de către ANRE.
CITEȘTE ȘI Ungurii vin în România să-și alimenteze autoturismeleVrei să devii prosumator? Câteva sfaturi despre cum să-ți alegi panourile fotovoltaice și cât costă un sistem complet
Topul județelor cu cei mai mulți prosumatori
De remarcat este faptul că nu există niciun județ în care să existe mai puțin de 1.000 de prosumatori.
Cei mai mulți sunt în Ilfov, numărul acestora fiind de 8.354, iar puterea lor instalată totală se ridică la 109,17 MW.
Topul continuă cu Timiș - 5.889, Bihor - 4.121 și Dolj - 4.194.
Cei mai puțini prosumatori sunt în Covasna - 1457 și Caraș-Severin - 1.046.