Serviciile secrete au primit de la premierul Viorica Dăncilă o misiune imposibilă, aceea de a-l identifica pe responsabilul pentru “importurile de energie din alte țări la prețuri foarte mari”. După celebrul Rasdaq însă, spre surprinderea guvernanților, “suspectul de serviciu” nu este o persoană umană, nici măcar un “grup de interese”, ci un algoritm, numit Euphemia (acronimul de la Pan-European Hybrid Electricity Market Integration Algorithm).
De ce este important? Guvernul condus de Viorica Dăncilă a adoptat pe 19 decembrie 2018 ordonanța de Urgență 114 prin care reintroduce controlul prețurilor la energia furnizată consumatorilor casnici și impune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din domeniu. Respectivul act normativ va influența decisiv evoluția unei piețe despre care guvernanții nu cunosc prea multe amănunte, fapt demonstrat de declarațiile premierului.
”Am solicitat în această dimineață tuturor structurilor de siguranță națională informații legate de această situație extrem de gravă și verificarea celor apărute în spațiul public privind achiziții de energie din alte țări la prețuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj și dorința unora de a face speculații pe spatele românilor”, a anunțat săptămâna trecută Viorica Dăncilă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Premierul a primit indirect un răspuns de la șeful Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, care susține că decizia de a furniza doar 1.300-1.400 MW în sistem, în pofida capacității actuale de producție de 1.700-1800 MW, nu-i aparține, ci este a Dispecerul Energetic Național (DEN), care, în cazul în care este mai ieftin pentru România să importe energie, limitează producția autohtonă.
Numai că nici Boza nu are în totalitate dreptate, DEN-ul numai transmite, nu ia și decizia câtă energie electrică se importă și la ce preț.
Această decizie aparține unui algoritm, Euphemia, care analizează cantitățile și prețurile licitate pe piața pentru ziua următoare (PZU) din două state. Algoritmul, folosit în întreaga Europă, este parte a programului de Cuplare prin preț a regiunilor și stabilește uniform, corect și transparent, prețurile la energia electrică pentru ziua următoare în Europa. Euphemia este responsabilă de alocarea capacității transfrontaliere, adică stabilește cine este importator și cine este exportator de energie. Algoritmul funcționează pe principiul “energia de pe piața mai ieftină” curge spre “piața mai scumpă”.
Zilnic, algoritmul stabilește câtă energie va importa/exporta România în ziua următoare pe intervale orare și, implicit, în funcție de nivelul consumului și a rezultatului licitației PZU, câtă energie vor trebui să introducă în sistem producătorii autohtoni. Dispecerul Energetic Național (DEN) nu face decât să transmită producătorilor aceste informații, și să le limiteze, precum este cazul în prezent, cantitatea de MW pe care trebuie să o furnizeze în sistemul național.
Contrat celor spuse de premier, Euphemia are rolul de a limita, nu de a stimula, creșterea prețurilor pe o piață națională dacă energia de pe o altă piață cu care aceasta este cuplată este mai ieftină. Acesta a fost cazul României în mare parte din ultima lună a anului trecut și prima lună a acestui an: energia din Ungaria, piață cu care este cuplată, a fost mai ieftină decât energia produsă autohton, ceea ce a condus la situația ca România să devină importator net, deși deține capacități de producție pe hârtie superioare nivelului consumului.
Dacă totuși vor să identifice oamenii care au creat Euphemia și au implementat algoritmul în practica autohtonă, “structurile de siguranță națională” pot declanșa o anchetă la Bruxelles și una la sediul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Surpriză: Ion Popa, unul dintre cei mai importanți ex-directori Petrom, revine în business și va extrage țiței și gaze din România cu 3 foști executivi de top ai gigantului petrolier american WeatherfordANRE este instituția care a introdus Euphemia în România, prin ordinul președintelui ANRE nr 82/2014. Potrivit acestuia, “scopul algoritmului Euphemia este acela de a determina ofertele bloc care se execută și pe cele care rămân neexecutate și de a determina prețurile de tranzacționare zonale și pozițiile nete pe zonele de ofertare, astfel încât să se maximizeze bunăstarea socială la nivelul regiunilor generată de executarea ofertelor, iar fluxurile de energie generate de executarea ofertelor să nu depășească capacitatea elementelor de rețea relevante”.
Ordinul ANRE precizează că algoritmul Euphemia oferă ca rezultate prețul de închidere aferent fiecărei zone de ofertare, poziția netă aferentă fiecărei zone de ofertare, fluxurile de energie electrică prin fiecare interconexiune, aferente tranzacțiilor pe PZU și cantitățile executate, pentru fiecare ofertă bloc.
E drept că Euphemia stabilește cantitaea și prețul pentru energia importată doar din Ungaria, care însă a fost de peste 50% din energia importată de România de la începutul anului. Pentru celelalte state vecine, în special pentru cele non-membre UE, Serbia și Ucraina, se organizează licitații de capacități de transport în ambele sensuri (import-export). Însă aceste capacități funcționează pe același principiu ca și Euphemia, ele sunt utilizate doar în cazul unui preț de import mai mic decât cel de pe piața autohtonă .
În ceea ce privește motivele pentru care prețurile pe piața spot din România au devenit brusc superioare celor din Ungaria, începând cu a doua jumătate a lunii decembrie, premierul ar trebui să recitească OUG 114, și să mediteze asupra impactului textului, dar și incertitudinii inoculate în piață, asupra prețurilor spot din România.
În condițiile în care mare parte din energia cu costuri de producție reduse, hidro și nucleară, va fi scoasă de pe piața concurențială și oferită furnizorilor de ultimă instanță pentru acoperirea consumului clienților casnici la preț reglementat, pe bursa de energie din România va rămâne numai energie cu costuri de producție ridicate. În plus, taxa de 2% pe cifra de afaceri aplicată producătorilor, dar și traderilor și furnizorilor, își face deja efectul, ea fiind “facturată” în prețurile de pe OPCOM.
România a importat în ultima lună cantități masive de energie, recordul fiind înregistrat pe 20 decembrie, a doua zi după adoptarea OUG 114, când s-au importat și 1.903 MW.
Prețul mediu al energiei cu livrare în ziua de joi, 17 ianuarie, a atins pe piața spot nivelul record de 507 lei/MWh, mai mare cu 2 lei decât precedentul record, înregistrat pe 31 ianuarie 2017.