Anti-băieți deștepți. OUG-ul pe care Bolojan n-a mai apucat să-l adopte privind concesionarea terenurilor de stat pentru regenerabile, reluat ca lege de PSD și UDMR fără adăugirea ″anti-băieți deștepți″

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna (UDMR), și fostul șef al ministerului de resort, Florin Barbu (PSD), au introdus pe circuitul legislativ, în calitate de parlamentari, un proiect de lege privind concesionarea terenurilor agricole de stat degradate pentru dezvoltarea de proiecte de energie regenerabilă, care reia prevederile unei ordonanțe de urgență pe care Guvernul Bolojan n-a mai apucat să o adopte înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Anti-băieți deștepți. OUG-ul pe care Bolojan n-a mai apucat să-l adopte privind concesionarea terenurilor de stat pentru regenerabile, reluat ca lege de PSD și UDMR fără adăugirea ″anti-băieți deștepți″

Draftul de lege al lui Barna și Barbu este identic cu forma inițială a OUG-ului menționat și stabilește cadrul legal pentru utilizarea terenurilor degradate, aflate în proprietatea statului, care sunt administrate de Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultura, ca zone de accelerare a investițiilor în surse regenerabile de energie (SRE), după cum a relatat Profit.ro.

Inițiatorii au solicitat dezbaterea și adoptarea în Parlament a proiectului de lege în procedură de urgență, întrucât reglementarea reprezintă obiectiv de îndeplinit de către România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta RePowerEU.

ULTIMA ORĂ FOTO Record Brâncuși, fără precedent pentru o sculptură. O operă de Constantin Brâncuși a depășit la licitație pragul de 100 milioane dolari CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Record Brâncuși, fără precedent pentru o sculptură. O operă de Constantin Brâncuși a depășit la licitație pragul de 100 milioane dolari

Ordonanța de urgență cu aceeași tematică principală a fost anunțată inițial ca aprobată exact înaintea moțiunii de cenzură care a demis Guvernul Bolojan, însă Executivul a transmis ulterior că ea nu este considerată adoptată din punct de vedere juridic, întrucât avizul de la Consiliul Legislativ a venit prea târziu, respectiv după votul asupra moțiunii de cenzură, adică după căderea Cabinetului Bolojan.

În draftul OUG-ului neadoptat în cele din urmă fuseseră introduse și modificări la Legea energiei electrice și a gazelor naturale, menite să înăsprească condițiile de racordare la rețele pentru dezvoltatorii de proiecte de producție de energie electrică, în scopul eliminării din ″coada″ la racordare a proiectelor pur ″speculative″, fără șanse reale de implementare și care diminuează artificial, pe hârtie, capacitatea rețelelor de transport și distribuție.

Acestea nu se mai regăsesc și în proiectul de lege inițiat acum de Tanczos Barna și Florin Barbu.

Modificările se regăsesc însă într-un draft de legislație secundară elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) după consultări cu piața și cu fostul Guvern. Draftul nu a fost însă aprobat încă de instituție.

VIDEO Locuințele se vor scumpi din nou, cumpărătorii așteaptă corecții de preț și amână achizițiile - Avertismentul dezvoltatorilor imobiliari la Conferința Profit.ro Imobiliare CITEȘTE ȘI VIDEO Locuințele se vor scumpi din nou, cumpărătorii așteaptă corecții de preț și amână achizițiile - Avertismentul dezvoltatorilor imobiliari la Conferința Profit.ro Imobiliare

Potrivit ANRE, cele mai importante modificări propuse sunt:

- Instituirea unei garanții de 20 de euro per kilowatt instalat care va fi depusă pentru ca solicitantul să poată participa la licitația de alocare a capacităților disponibile de racordare pentru noile proiecte de producție și stocare de energie din toamna acestui an. Această garanție va fi eliberată sau executată la finalizarea licitației.

- Instituirea unei garanții de 20% din valoarea tarifului de racordare care trebuie constituită după ce solicitantul depune cererea de racordare și se elaborează și se avizează de către operator studiul de soluție.

- Instituirea unei garanții de 30 de euro per kilowatt instalat care trebuie constiuită la momentul solicitării autorizației de înființare, drept o condiție pentru obținerea ei. Pentru autorizațiile de înființare care sunt deja emise în acest moment, garanția de 30 de euro per kilowatt instalat va trebui constituită dacă beneficiarul nu finalizează investiția în termenul de valabilitate și va solicita ANRE prelungirea autorizației de înființare. Această garanție se eliberează la momentul finalizării investiției.

Bolojan despre noua lege a salarizării - prezentată de Profit.ro: Nu va scădea niciun venit salarial. Cei care sunt peste noua grilă vor aștepta până sunt ajunși de colegi. Anvelopa bugetară nu va crește cu mai mult de 8% CITEȘTE ȘI Bolojan despre noua lege a salarizării - prezentată de Profit.ro: Nu va scădea niciun venit salarial. Cei care sunt peste noua grilă vor aștepta până sunt ajunși de colegi. Anvelopa bugetară nu va crește cu mai mult de 8%

Prin aceste modificări se urmăresc două ținte simultan:

- Reducerea ”stocului” de ATR-uri existente la momentul de față, în condițiile în care dacă beneficiarii nu finalizează investițiile în termenul de valabilitate vor solicita prelungirea autorizațiilor de înființare și vor trebui să depună garanția de 30 de euro per kilowatt instalat.

- Descurajarea fermă a caracterului speculativ al proiectelor, prin instituirea unor filtre financiare crescute atât pentru procesul de racordare, cât și pentru procesul de autorizare.

ANUNȚ Schimbare de acces la mall-ul Băneasa Shopping City generată de lucrările la metrou CITEȘTE ȘI ANUNȚ Schimbare de acces la mall-ul Băneasa Shopping City generată de lucrările la metrou

″Am analizat cu atenție propunerile trimise de către Guvernul României și ceea ce a spus piața. Am avut ieri o întâlnire de lucru cu premierul Bolojan, în care i-am propus modificările celor două Regulamente, introducerea unor noi filtre financiare, și creșterea garanțiilor  pentru procesul de racordare. Pentru valoarea de 20 de euro per kilowatt instalat a acestor garanții ne-am inspirat din valoarea garanțiilor pe care beneficiarii trebuie să le depună pentru licitațiile efectuate de către Ministerul Energiei în cazul schemei de ajutor pentru Contracte pentru Diferență (CfD). Deci, am preluat o bună-practică deja existentă în industrie.

Apoi, vom majora garanțiile existente pentru tariful de racordare de la 5% la 20% din valoarea lui, tocmai pentru a evita riscul unui alt val speculativ de ATR-uri. Poate cea mai importantă modificare care pune capăt schemelor de îmbogățire rapidă de pe OLX cu proiecte de energie este instiuirea unei garanții de 30 de euro per kilowatt ca și condiție pentru obținerea Autorizației de Înființare sau pentru prelungirea ei, dacă vorbim despre o Autorizație deja emisă, dar pe care beneficiarul vrea să o prelungească. Este cea mai amplă reformă a mecanismelor de racordare și licențiere pe care ANRE o pune în operă″, a declarat președintele ANRE, George Niculescu.

Israelul așteaptă „undă verde” din partea SUA ca să „readucă Iranul în Evul Mediu” CITEȘTE ȘI Israelul așteaptă „undă verde” din partea SUA ca să „readucă Iranul în Evul Mediu”

Pe 15 aprilie, Cancelaria premierului propusese:

- o garanție fixă de 30 euro pentru fiecare kW instalat; 

- o formulă mixtă, care combină 50% din tariful de racordare cu 20 euro/kW instalat, astfel încât să fie luate în calcul atât dimensiunea proiectului, cât și costurile reale din rețea;

- garanția să fie constituită mai devreme în proces, încă din faza depunerii cererii de racordare;

- executarea garanției dacă proiectul este abandonat nejustificat;

- returnarea treptată a sumelor pe măsură ce proiectul avansează;

- raportarea publică periodică a modului în care aceste garanții sunt utilizate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite