Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a verificat în ultimele ore peste 90 de stații de distribuție și a aplicat până în prezent amenzi în cuantum total de 950.000 de lei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
”ANPC, la nivel național, până astăzi a finalizat verificările la peste 90 de stații de distribuție, la care se adaugă și sediul central al unei companii, care are în coordonare 215 stații, în total, iar nivelul amenzilor contravenționale aplicate până acum se ridică la 950.000 de lei”, a spus Cărbunaru.
Pe lângâ aceste amenzi contravenționale au fost emise și 10 avertismente, 3 măsuri complementare de oprire a prestării de servicii, 2 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte și 4 decizii de încetare a practicilor comericiale incorecte, la care se adaugă ordinul președintelui ANPC, de încetare a practicilor comerciale incorecte, adresat unei companii.
Este vorba de compania MOL, care a fost sancționată joi cu cea mai mare amendă pe care ANPC o poate da, de 100.000 de lei.
Decizia de de încetare a practicilor comerciale incorecte implică revenirea la condițiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor, înainte de momentul modificării prețurilor, ANPC considerând că nu există temei pentru majorarea de preț operată de unii comercianți în ultimele zile.
Lanțul maghiar de benzinării MOL a fost amendat de ANPC cu 100.000 de lei în urma scandalului privind prețul benzinei. În total, ANPC a aplicat amenzi de 370.000 de lei la benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.
El nu a indicat numele operatorului, însă a precizat că are 215 stații, ceea ce corespunde MOL.
Și benzinăria din Beiuș care miercuri a vândut benzină și motorină la prețuri de peste 10 lei pentru un litru a fost sancționată, cu 35.000 lei.
CITEȘTE ȘI Prețurile petrolului au coborât ușor joi, după cea mai mare scădere din ultimii doi ani înregistrată miercuri”MOL România se delimitează de orice practică anticoncurențială și de orice informații care ar putea genera panică în rândul populației. Cu o prezență de peste 25 de ani pe piața locală, MOL România practică o politică comercială corectă și transparentă, aliniată tuturor prevederilor legale în vigoare, fiind un jucător responsabil”, precizează reprezentanții MOL România Petroleum Products SRL.