Petrolul a depășit, probabil, cel mai dificil moment al său din ultima perioadă, ca urmare a reducerii producției din statele non membre ale cartelului OPEC și a neînțelegerilor din interiorul statelor membre OPEC, susține Agenția Internațională pentru Energie (AIE).
Potrivit AIE, producția din statele non-membre ale OPEC se va reduce cu 750.000 de barili pe zi în acest an, cu 150.000 peste ultima estimare a Agenției, publicată luna trecută.
Producția și-a diminuat presiunea exercitată asupra prețului petrolului ca urmare a problemelor cu extracția din Irak și Nigeria, dar și a revenirii, mai timide decât se anticipa, a Iranului pe piață.
“Există semne că petrolul a atins pragul său minim. Prețul petrolului ar putea vedea luminița de la capătul a ceea ce s-a demonstrat un tunel lung și extrem de întunecat, ca urmare a faptului că piața își face numărul magic, iar producătorii cu costuri înalte de producție încep să-și reducă producția”, precizează AIE.
Petrolul s-a majorat cu peste 50% în ultima perioadă, după ce, în ianuarie, atinsese minimul ultimilor 12 ani. Principalele motoare ale revenirii petrolului sunt, potrivit Bloomberg, reducerea producției din formațiuni de șisturi bituminoase din SUA și acordul dintre Arabia Saudită și Rusia, primii doi producători la nivel global, asupra “plafonării” producției la nivelul lunii ianuarie.
“Înghețarea” producției, chiar dacă susține actualul trend al prețurilor, nu va avea un impact substanțial asupra acestora în prima parte a anului, susține agenția care consiliază 29 de state pe teme de politici energetice.
Interesant este că AIE pare să-și fi modificat radical opiniile față de luna trecută, când avertiza asupra pericolului prăbușirii în continuare a prețului petrolului, piața fiind inundată în opinia sa, cu țiței.
În raportul actual, agenția susține că, în acest an, cererea de petrol se va majora cu 1,2 milioane de barili pe zi, majorare menită a atenua surplusul de producție de 1,7 milioane de barili pe zi, din prima jumătate a anului, la un nivel de 200.000 de barili pe zi în cea de-a doua jumătate a anului.