Țările G7 reunite în Italia au decis să elimine treptat până în 2035 centralele pe cărbune fără dispozitive de captare a carbonului, o etapă importantă către încetarea utilizării combustibililor fosili, potrivit France 24.
Anterior, decizia a fost luată de miniștriii Energiei.
Cărbunele este cel mai poluant combustibil fosil, iar militanții pentru mediu au îndemnat G7 - care include Italia, Canada, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie și SUA - să dea un exemplu, conform Rador.
CITEȘTE ȘI FOTO Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, aflată în Brazilia, s-a dus la magazinul din São Paulo al AlexandrionPrin urmare, G7 a convenit să „elimine treptat generarea curentă de energie electrică pe bază de cărbune în sistemele (sale) energetice în prima jumătate a anilor 2030 sau într-un calendar compatibil cu menținerea unei limite a creșterii temperaturii la 1,5°C, în conformitate cu traiectoriile de neutralitate de carbon”, au anunțat țările membre într-un comunicat de presă, la finalul unei reuniuni a miniștrilor mediului și energiei din G7 de la Torino (nord).
Unele țări, precum Franța, militau pentru ca G7 să renunțe la cărbunele până în 2030, dar Japonia în special, unde o treime din electricitate provine din cărbune, a fost reticentă în a stabili un termen limită.
Reuniunea de la Torino a fost prima întâlnire politică majoră pe tema climei de la COP28, desfășurată în decembrie anul trecut în Dubai, unde lumea s-a angajat să se îndepărteze treptat de cărbune, gaz și petrol.
Țările G7 au mai declarat că „aspiră” la reducerea producției globale de plastic pentru a aborda frontal poluarea globală cauzată de acest material, prezent peste tot în mediu, de la vârfurile munților până la fundul oceanelor, precum și în sângele ființelor umane.
„Ne angajăm să luăm măsuri ambițioase pe tot parcursul ciclului de viață al materialelor plastice pentru a pune capăt poluării cu plastic și facem apel la comunitatea mondială să facă la fel”, au spus aceștia, fără a da detalii.
CITEȘTE ȘI Cotațiile la cacao s-au prăbușit, fluctuațiile de prețuri sunt fără precedentOttawa, Parisul, Berlinul și Londra fac presiuni pentru adoptarea unui tratat de reducere a poluării cu plastic, în timp ce Washingtonul și Tokyo sunt mai reticente.
Miniștrii au declarat, de asemenea, că eforturile de a strânge fonduri pentru a ajuta țările mai sărace să lupte împotriva schimbărilor climatice ar trebui să includă toate „țările în măsură să contribuie”.
Conform unei convenții ONU privind clima din 1992, doar o mică parte din țările cu venituri mari, care dominau economia globală la acea vreme, s-au angajat să finanțeze lupta împotriva încălzirii globale. Lista nu a inclus China, care a devenit acum țara cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră.
CITEȘTE ȘI VIDEO Guvernul a început să scoată păcănelele din unele localități. Cine refuză, adio licențăÎn Dubai, țările au convenit să tripleze capacitatea globală de energie regenerabilă și să se îndepărteze de combustibilii fosili, dar finanțarea acestei tranziții pune probleme, în special țărilor celor mai sărace.
Luni, la deschiderea reuniunii de la Torino, șeful ONU pentru Climă, Simon Stiell, a îndemnat țările G7 să-și folosească ponderea politică, bogăția și tehnologia pentru a renunța la combustibilii fosili, în special făcând presiuni asupra omologilor lor din finanțe pentru a realiza un „salt înainte”.
Împreună, țările G7 reprezintă 38% din economia globală și sunt responsabile pentru 21% din emisiile de gaze cu efect de seră, conform cifrelor pe 2021 ale Institutului de Analiză Climatică.