Ministerul român al Afacerilor Externe salută aniversarea a 10 ani de la pronunțarea Hotărârii Curții Internaționale de Justiție în cauza „Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România contra Ucraina)”, scrie News.ro.
În Hotărârea pronunțată la 3 februarie 2009, Curtea a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental și zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9.700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă – din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafața totală în dispută, de circa 12.200 km².
Hotărârea din 3 februarie 2009, care a soluționat un diferend care a durat nu mai puțin de 42 de ani, a devenit un reper important pentru delimitările maritime ulterioare, fiind citată consistent în jurisprudența CIJ și a altor instanțe internaționale, precum și în doctrina dreptului internațional în materie.
Cel care a reprezentat România la Haga este Bogdan Aurescu, în prezent consilier prezidențial. Procedurile în cauza Delimitarea Maritimă în Marea Neagră au debutat prin transmiterea către Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga, de către Agentul României pentru CIJ, la data de 16 septembrie 2004, a cererii de inițiere a procedurilor a părții române. La 15 august 2005, Agentul României a depus, la Haga, la Grefa Curții, Memoriul României, cuprinzând fundamentarea poziției părții române referitoare la delimitare.
După ce la 16 mai 2006 a fost depus, la Grefa CIJ, Contra-Memoriul celeilalte părți, la 19 decembrie 2006 a fost depusă la Grefa Curții Replica României în această speță, care includea contra-argumentația părții române față de susținerile din Contra-Memoriu, precum și o reiterare și consolidare a poziției expuse de partea română în Memoriu. Duplica celeilalte părți a fost depusă la 5 iulie 2007. În perioada 2-19 septembrie 2008, s-a desfășurat, la Palatul Păcii din Haga (sediul CIJ), etapa orală a procedurilor, constând în prezentarea publică a pledoariilor celor două părți: în perioada 2-5 septembrie – prima rundă de pledoarii ale României; în perioada 9-12 septembrie – prima rundă de pledoarii ale celeilalte părți; în perioada 15-16 septembrie – a doua rundă de pledoarii și concluziile României cu privire la soluția de delimitare pe care a considerat-o echitabilă și conformă dreptului internațional; în perioada 18-19 septembrie – a doua rundă de pledoarii și concluziile celeilalte părți.
Curtea s-a pronunțat în ședință publică la data de 3 februarie 2009, Hotărârea reținând mare parte din argumentația României, inclusă în cele peste 1700 de pagini ale pledoariilor scrise și în cele peste 400 de pagini ale pledoariilor orale.
Din blocul de 9.700 de kilometri pătrați de zonă economică exclusivă și platou continental adjudecat în 2009 de România în arbitrajul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție de la Haga fac parte și perimetrele offshore de hidrocarburi Muridava și Cobălcescu Est. La data deciziei favorabile țării noastre, agentul României la Curte, Bogdan Aurescu, declara că se estimează că, în zona adjudecată de România, se află circa 70 de miliarde de metri cubi de gaze și 12 milioane de tone de țiței.
Acordurile de concesionare a perimetrelor Muridava și Cobălcescu Est au fost semnate de către Agenția Națională a Resurselor Minerale (ANRM) în 2010, cu britanicii de la Melrose Resources. Inițial aceștia aveau o participație de 80% la acestea, iar cei de la Petromar – 20%. La acea dată, concesionarii anunțau investiții în explorare de 60 de milioane de dolari în 3 ani.
În 2012, irlandezii de la Petroceltic au preluat compania Melrose Resources, în cadrul unui deal constând exclusiv în schimb de acțiuni între acționarii celor două firme, evaluat la circa 210 milioane euro.
Cei de la Melrose au mai semnat în 2008 un acord de preluare de la Sterling Resources a 32,5% din participațiile la alte două blocuri de explorare din Marea Neagră, Pelican XIII și Midia XV. Sterling ajunsese în posesia respectivelor participații cumpărându-le de la altă firmă, Paladin, care le avea la rândul său de la primul titular de licență, Enterprise Oil, care semnase contractul de concesiune cu statul român în 1992.
Dezvăluirea acestor detalii, în 2009, în urma deciziei favorabile a Curții Internaționale de Justiție de la Haga în disputa maritimă dintre România și Ucraina, a dus la un adevărat scandal politic între PNL și PDL. PDL i-a acuzat pe liberali că, prin guvernul Tăriceanu, au concesionat respectivele perimetre în mod netransparent și neavantajos pentru statul român, la care liberalii au replicat că, în 2008, în timpul guvernării lor, nu s-a semnat decât un act adițional la un contract de concesiune încheiat inițial în 1992, în timpul cabinetului condus de Theodor Stolojan.
În iulie 2009, Guvernul Emil Boc a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu legalitatea contractului Sterling. Concluziile raportului în cazul Sterling arată că înțelegerea cu compania canadiană a fost una de tip PSA (Production Sharing Agreement), prin care statul angajează un investitor să execute anumite lucrări în favoarea statului, pe riscul și pe cheltuiala contractorului.
În 1992, compania Rompetrol, care reprezenta la acea dată statul român, și consorțiul format din firmele Enterprise (Marea Britanie) și Canadian Oxy au încheiat un acord de explorare și împărțire a producției. Acordul a fost preluat ulterior de firma Paladin, de la care a ajuns, în 1997, la Sterling Resources. În 1993, Rompetrol a fost privatizată, iar locul companiei în acordul cu Sterling a fost luat de ANRM.
Producția de petrol era împărțită, conform contractului, între Rompetrol (45%) și beneficiar (55%), iar în cazul în care erau descoperite gaze naturale neasociate, părțile urmau să discute pentru dezvoltarea, prelucrarea, transportarea, utilizarea, dispunerea de aceste gaze sau vânzarea lor, împărțirea producției, termenii fiscali, durata dezvoltării și producției, precum și alți termeni importanți.
Perimetrele de explorare au fost reduse succesiv, fiind abandonate anumite suprafețe, iar actele adiționale nu au au avut caracter secret, cu excepția actului adițional 11. Raportul de control se referă și la faptul că actul adițional 11 la contractul inițial din 1992, care acordă Sterling drept la exploatare petrolieră, nu doar de explorare și împărțire a producției, a fost încheiat cu un an și 3 luni înainte de a se repune în Guvern în vederea aprobării prin hotărâre.
Revenind mai în zilele noastre, în 2015, omul de afaceri Gabriel Comănescu, patronul Grup Servicii Petroliere, a cumpărat operațiunile din România ale companiei irlndeze Petroceltic, care anterior deținea 70% din drepturile asupra celor 2 perimetre. În prezent, concesiunile aparțin Petromar Resources BV și Petromar Resources SA, ambele controlate de Comănescu.
În 2016, cele două companii au cerut ANRM prelungirea cu 2 ani a perioadei de explorare a celor două perimetre offshore, inclusiv din lipsă de utilaje. Astfel, unul dintre motivele prelungirii a fost că platforma de foraj GSP Prometeu a Grup Servicii Petroliere (GSP), singurul contractor de foraj în ape de mică adâncime din Marea Neagră, avea nevoie la acel moment de modernizare pentru a opera în deplină siguranță.
Pe lângă prelungirea perioadei de explorare cu 2 ani, concesionarii au mai solicitat și aprobarea unui program suplimentar de lucrări, constând în reprocesare și interpretare de date de prospectare seismice 3D, cu costuri estimate de 50.000 de dolari.
