Disney are un nou CEO

Walt Disney l-a numit pe șeful diviziei sale de parcuri tematice, Josh D’Amaro, în funcția de CEO.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Disney are un nou CEO

D’Amaro, în vârstă de 54 de ani, va prelua conducerea de la Bob Iger, 74 de ani, la Adunarea Anuală a Acționarilor companiei, pe 18 martie.

Iger este un șef de legendă al Disney, care a creat reclădit practic compania prin achiziționarea studiourilor Pixar, Marvel, Lucasfilm și 21st Century Fox.

El a condus gigantul american al divertismentului timp de 15 ani, până la retragerea sa în 2020, când i-a lăsat locul lui Bob Chapek. Însă Consiliul de Administrație al Disney i-a cerut să se întoarcă în funcție doar doi ani mai târziu, după ce compania a traversat o perioadă de turbulență majore sub conducerea lui Chapek, scrie Hotnews.ro.

Gigantul chinez Goldwind, prezent și în România, anchetat de Comisia Europeană CITEȘTE ȘI Gigantul chinez Goldwind, prezent și în România, anchetat de Comisia Europeană

Succesiunea a fost mult timp punctul slab al Disney, compania amânând mai mult retragerea lui Iger chiar și înainte de 2020.

Pentru a evita un nou pas greșit, Disney l-a numit în 2024 pe veteranul James Gorman, un veteran al băncii de investiții Morgan Stanley, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, pentru a superviza căutarea noului CEO. Gorman, care a coordonat o tranziție lină la banca de pe Wall Street, s-a alăturat companiei după ce „Casa lui Mickey Mouse” i-a prelungit mandatul lui Iger pentru a cincea oară, până în 2026.

Noul șef al Disney e puțin cunoscut la Hollywood

Reuters notează că, prin numirea lui D’Amaro, gigantului divertismentului apelează la un veteran al companiei cu aproape trei decenii de activitate, care conduce cel mai mare motor de profit al grupului – divizia de „experiențe”, care include parcurile tematice și croazierele, și ale cărei vânzări au crescut în fiecare an după încheierea pandemiei de COVID-19.

Investiție pregătită în România - Legendă mondială a snooker-ului planifică prima sa investiție în țară CITEȘTE ȘI Investiție pregătită în România - Legendă mondială a snooker-ului planifică prima sa investiție în țară

În ultimul an fiscal, această divizie a generat un profit operațional record de aproape 10 miliarde de dolari, reprezentând aproape 60% din câștigurile companiei.

D’Amaro a condus de asemenea expansiunea companiei în Orientul Mijlociu, printr-un parc tematic în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, primul mare parc nou al Disney din aproape un deceniu.

Deși D’Amaro este o figură bine cunoscută pentru vizitatorii Walt Disney World din Florida, analiștii spun că el este puțin cunoscut la Hollywood. Acest lucru ar putea reprezenta o provocare în contextul în care trebuie să facă față unei industrii a divertismentului pe care instrumentele de inteligență artificială generativă amenință să o transforme prin automatizarea scrisului, editării și efectelor vizuale.

D’Amaro va prelua conducerea companiei într-un moment delicat

Momentul numirii sale este cu atât mai sensibil cu cât anunțul vine cu doar câteva luni înainte de expirarea principalelor contracte ale breslelor din industrie – inclusiv cele ale scenariștilor și actorilor – în mai și iunie, deschizând calea unei noi runde de negocieri de muncă.

Un eșec al negocierilor, parțial din cauza temerilor legate de folosirea inteligenței artificiale de către marile studiouri, a dus în 2023 la greve simultane ale sindicatelor, care au paralizat mare parte din producția de la Hollywood și au provocat pierderi de aproximativ 6 miliarde de dolari.

Disney se află sub o atenție deosebită după ce, la sfârșitul anului trecut, a acceptat ca OpenAI să folosească personaje din francizele sale Star Wars, Pixar și Marvel în generatorul video AI Sora al startup-ului cunoscut pentru crearea ChatGPT. Compania a fost de asemenea de acord să investească 1 miliard de dolari în OpenAI.

 Dan Air își extinde rețeaua de zboruri CITEȘTE ȘI Dan Air își extinde rețeaua de zboruri

Chapek, un alt veteran al diviziei de parcuri ajuns CEO, a avut dificultăți în relațiile cu talentele și a gestionat greșit disputa cu Scarlett Johansson privind lansarea simultană în streaming și în cinematografe a filmului „Black Widow”, conflict care a dus la un proces și, ulterior, la o înțelegere pe cale amiabilă.

„Sunt niște pantofi mari de umplut. Disney nu își poate permite o nouă tranziție haotică”, a declarat pentru Reuters Paolo Pescatore, analist la PP Foresight.

„În cele din urmă, cheia succesului și a creșterii viitoare a Disney stă în crearea de conținut, care alimentează întregul mecanism dintre lansările cinematografice, experiențe, licențiere și streaming”, explică el.

Presiuni politice din SUA

Concurența se intensifică, de asemenea, pe măsură ce Netflix și Paramount încearcă să se consolideze prin achiziționarea unor active ale Warner Bros, oricare dintre combinații fiind așteptată să creeze un rival major în zona de streaming și studiouri.

D’Amaro va trebui, de asemenea, să gestioneze presiunea politică venită din partea administrației Trump.

VIDEO Primul nod rutier turbion din România, construit de Umbrărescu. Autoritățile prezintă imagini aeriene de pe șantier CITEȘTE ȘI VIDEO Primul nod rutier turbion din România, construit de Umbrărescu. Autoritățile prezintă imagini aeriene de pe șantier

În septembrie, compania a retras emisiunea „Jimmy Kimmel Live”, după ce comentariile prezentatorului despre asasinarea activistului conservator Charlie Kirk au atras o amenințare din partea autorității de reglementare în comunicații. Emisiunea de noapte a fost rapid reintrodusă, în urma reacțiilor negative ale publicului față de această decizie.

Președintele Donald Trump a declarat în noiembrie că licențele folosite de afiliații postului ABC, deținut de Disney, ar trebui să fie „retrase”, după ce un reporter al rețelei l-a întrebat despre scandalul politic legat de Jeffrey Epstein.

Disney a stabilit salariul anual de bază al lui D’Amaro la 2,5 milioane de dolari, iar acesta va primi un pachet de stimulente pe termen lung, cu o valoare-țintă de 26,3 milioane de dolari pentru fiecare an fiscal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0950 -0.0009-0.02 %
1 USD4.3215 +0.0257+0.60 %
1 GBP5.9031 +0.0177+0.30 %
1 CHF5.5510 +0.0138+0.25 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite