Startup-ul tech românesc Directimo începe o nouă rundă de finanțare tip seed, în valoare de 1 milion de euro, din care o alocare de aproximativ 70% este deja confirmată de parteneri de business și investitori de tip business angels.
Noua rundă de investiție va avea rolul de a asigura fondurile necesare extinderii pe primele piețe internaționale, Dubai și Costa del Sol, precum și pentru adaptarea, scalarea și optimizarea tehnologiei. Astfel, 40% din fonduri vor fi destinate susținerii activității echipei internaționale, 20% vor fi folosite pentru dezvoltarea produsului (sistemul de prospectare și management al ofertelor) și 40% pentru dezvoltarea tehnologiei (sistemul de matchmaking și optimizarea interfețelor pentru cumpărători și brokeri).

Procesul de finanțare a început în luna iulie și este prevăzut să se închidă în luna septembrie.
Cu o experiență de 16 ani în antreprenoriat și imobiliare, Matei Maloș a creat Directimo împreună cu Alexandru Dan, fost CTO al eMag, și o echipă experimentată în tech marketing, management și vânzări.
Dezvoltarea companiei Directimo s-a realizat organic și a implicat investiții de peste 1 milion de euro până în prezent. În anul 2021, vânzările totale, ce reprezintă comisioanele generate prin platforma Directimo, au depășit 1,7 de milioane euro în România.

“Prin dimensiunea pieței pe care o țintim, vom accelera dezvoltarea companiei pe piețele internaționale și vom investi în dezvoltarea tehnologiei pentru cumpărători și brokeri”, spune Matei Maloș, CEO și co-fondator Directimo.
Pentru dezvoltarea instrumentelor de prospectare, investițiile vor totaliza peste 500.000 euro până în anul 2024.