CTP își extinde echipa din România prin cooptarea lui Daniel Căutiș ca Senior Business Developer.
Înainte de a se alătura CTP, Daniel Căutiș a fost broker asociat în cadrul diviziei de birouri și al diviziei industrial & logistică, la Colliers International România, fiind responsabil cu contactarea potențialilor clienți, aflarea celor mai bune soluții în funcție de nevoile clienților, asistarea clienților la negocieri și închiderea ofertelor. Anterior, a fost Leasing Manager în cadrul diviziei de Retail la Iulius Group.
Daniel Căutiș este absolvent al IBTM (International Business and Technology Management), Universitatea de tehnologie - Lappeenranta, Finlanda și al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iasi - Bachelor of Business Administration (BBA).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
CTP, companie cu capital olandez, construiește în toată România și închiriază simultan proiecte în București, Timișoara și Arad.
Dezvoltatorul a anunțat recent că a ajuns la investiții de 250 milioane euro în România, având un portofoliu de proprietăți industriale clasa A de peste 500.000 de metri pătrați și țintind extinderea până la un milion de metri pătrați în următorii doi ani. Proiectele CTP sunt cofinanțate de bănci diferite, inclusiv Erste Bank, Societe Generale și Raiffeisen.
CTP se află pe piața din România din 2008.