Zborurile low-cost majorează semnificativ business-ul Aeroportului Otopeni

Zborurile low-cost majorează semnificativ business-ul Aeroportului Otopeni

Sursa foto: Markus Gann / dreamstime.com

scris 7 sep 2017

Aeroporturi București și-a sporit cu 20% afacerile semestriale la peste 108 milioane euro, iar câștigul net a urcat cu 12%, la 33,6 milioane euro, pe fondul unei creșteri cu aproape o treime a numărului pasagerilor preluați. Veniturile din taxele pasagerilor reprezintă 76% din veniturile pe segmentul de bază, iar 61% dintre aceștia au fost aduși de companiile low-cost.

Aeroportul Otopeni devine tot mai relevant în regiune și deja este așteptat ca acesta să ajungă în parametrii pasagerilor preluați de Aeroporturile din Budapesta și Varșovia, de 11,43 milioane persoane și, respectiv 12,84 milioane persoane. Dinamica de la finele primului semestru indică o majorare de 30% a traficului de pasageri față de perioada similară a anului trecut, au declarat astăzi reprezentanți ai Companiei Naționale Aeroporturi București la o întâlnire cu investitori de portofoliu organizată de Fondul Proprietatea (FP), acționar minoritar cu o deținere de 20% la societate.

Urmărește-ne și pe Google News

Este o activitate sporită, care cade în special în seama companiilor low-cost precum Wizz Air și Blue Air, cu foarte multe zboruri programate pe Aeroportul „Henri Coandă”. Statisticile companiei care îl operează indică faptul că nu mai puțin de 61% din transport aparține acestui segment, în timp ce companiile de linie au un aport de 39%.

Aeroporturi București are planuri de investiții de peste 800 mil. euro la extinderea terminalelor de la Otopeni pentru preluarea unui trafic dublu de pasageri CITEȘTE ȘI Aeroporturi București are planuri de investiții de peste 800 mil. euro la extinderea terminalelor de la Otopeni pentru preluarea unui trafic dublu de pasageri

Sunt date operaționale care se reflectă în bilanțul companiei. Aceasta a depășit în primele 6 luni ale anului venituri din exploatare de 108 milioane euro, fiind cu 20% mai mari decât cele de la S1 2016. În același interval, câștigul pretaxare EBITDA a crescut cu 12,6%, la 53,52 milioane euro, iar profitul net s-a majorat cu 21%, la 33,67 milioane euro, de la 27,74 milioane euro.

Dinamica pasagerilor a influențat decisiv aceste rezultate întrucât din activitatea de bază taxele pentru aceștia reprezintă 76% din venituri, în timp ce abia 24% sunt taxele pentru zboruri. Din activitățile conexe, cele mai mari venituri sunt obținute din retail (62%), urmate de parking (8%), închirieri (6%), manipulări (3%).

Cine sunt pasagerii și unde se duc

Nu mai puțin de 55% dintre pasagerii care trec pe Otopeni sunt femei. București rămâne o destinație a turismului de business. 18% dintre pasageri declară că vin în interes de serviciu. Capitala României prezintă un interes ridicat dacă avem în vedere traficul existent pe alte aeroporturi din regiune: Ankara (13,03 milioane pasageri), Sofia (4,98 milioane pasageri), Belgrad (4,93 milioane pasageri), Praga (13,07 milioane pasageri), Atena (20,00 milioane pasageri) și Viena (23,35 milioane pasageri).

VIDEO Ford Craiova a produs ultimul exemplar B-Max. Uzina intră în revizie și începe producția lui EcoSport CITEȘTE ȘI VIDEO Ford Craiova a produs ultimul exemplar B-Max. Uzina intră în revizie și începe producția lui EcoSport

Anul trecut, din cei 10,99 milioane de pasageri care au folosit Aeroportul „Henri Coandă”, un număr de 10,11 milioane persoane au plecat sau au venit pe rute internaționale și abia aproximativ 880.000 de pasageri au zburat pe destinații interne. Compania observă o sporire a dinamicii transportului domestic. Dacă înainte Tarom deținea monopolul, implicarea companiilor low-cost pe rutele domestice a făcut ca și această piață să devină competitivă.

Cea mai căutată destinație este, de departe, Londra, cu un număr de 600.000 de pasageri pe an, urmată de Roma și Milano cu câte 300.000 de pasageri pe an, în timp ce limita de 200.000 de persoane este atinsă de destinații precum Cluj-Napoca, Amsterdam, Tel Aviv, Paris, Bruxelles, Istanbul și Madrid.

Trafic în creștere de la an la an, dar investițiile sunt așteptate pentru anul 2022

Compania Națională Aeroporturi București întrevede o majorare a traficului, însă acesta deja depășește actuala infrastructură care a fost contruită pentru a prelua 10,5 milioane pasageri. Procesarea peste limită se realizează în condițiile unor optimizări a facilităților existente, cu puncte de check-in și 32 de porți de îmbarcare.

Societatea are în vedere un plan de investiții de 818,5 milioane euro pentru dublarea actualei capacități, însă lucrările de construcții ar urma să înceapă abia în anul 2022, fiind întârziate de procedurile de expropriere.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroporturi bucuresti
fondul proprietatea
otopeni
tarom
wizz air
blue air