Programul de iarnă al Aeroportului Internațional Timișoara, care debutează duminică, aduce două noi destinații, Tel Aviv și Frankfurt-am-Main. Tel Aviv va fi prima cursă aeriană regulată care face legătura dintre Timișoara și o țară din afara Europei.
Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara, în acest sezon de iarnă, valabil din 29 octombrie 2017 până în 24 martie 2018, vor fi introduse două destinații noi, directe, de la Aeroportul Internațional Timișoara operate de companile aeriene Lufthansa si Wizzair, scrie News.ro.
Astfel, compania aeriană Lufthansa va opera zboturi către Frankfurt-am-Main. Cursele vor fi zilnice spre și dinspre cel mai mare nod aerian din Europa pentru curse intercontinentale.
CITEȘTE ȘI Metrorex va reduce intervalul de circulație a trenurilor pe perioada iernii, dacă situația o impuneCompania aeriană Wizzair introduce destinația Tel Aviv de pe Aeroportul din Timișoara. Zborurile vor avea loc de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri. Tel Aviv va fi prima cursă aeriană regulată care face legătura dintre Timișoara și o țară din afara Europei.
„În urma analizelor și negocierilor cu companiile aeriene partenere, s-a decis introducerea noilor curse de la și spre Timișoara, dar și suplimentarea unor destinații care au înregistrat un număr foarte mare de pasageri. Este tot mai evident că cetățenii din regiunea Banat apreciază ca o necesitate călătoria cu avionul și consideră că timpul extrem de redus de călătorie, cât și tarifele practicate sunt foarte avantajoase”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu.
Orarul va intra în vigoare în dimineața zilei de duminică, odată cu trecerea la ora de iarnă.