Volvo își menține creșterea vânzărilor după nouă luni, în pofida crizei de semiconductori și a unei scăderi masive în septembrie

Volvo își menține creșterea vânzărilor după nouă luni, în pofida crizei de semiconductori și a unei scăderi masive în septembrie
scris 5 oct 2021

Constructorul suedez Volvo a anunțat rezultatele de vânzări pe primele trei trimestre ale acestui an, raportând o creștere de 17,6% față de 2020 și reușind să-și conserve tendința într-un context nefavorabil, guvernat de criză.

Opririle de producție nu au împiedicat Volvo Cars să vândă mașini în continuare, însă efectele s-au văzut puternic în luna septembrie. În cea de-a noua lună a anunlui, compania suedeză a înregistrat o scădere de peste 30 de procente, cu 47.223 unități, oprind pentru moment șirul de creșteri din ultimul an. Situația este paradoxală pentru companie, deoarece reprezentanții Volvo spun că cererea rămâne puternică, însă opririle au împiedicat dealerii să livreze mașini.

Urmărește-ne și pe Google News

Chiar și în aceste condiții, evoluția Volvo rămâne pozitivă pe primele nouă luni, cu un volum total de 530.649 unități și o creștere de 17,6%, având și o creștere masivă a vânzărilor online, cu 360% comparativ cu 2020.

Gama de mașini electrificate, Recharge, care include propulsoare electrice și plug-in hybrid, a urcat la o cotă de 24,9% pe cele trei trimestre, cu un vârf de 26,9% în septembrie.

Toate piețele Volvo au raportat creșteri pe cele nouă luni, inclusiv în Europa, unde s-au livrat 220.371 unități, cu 10 procente mai multe decât anul trecut, deși în septembrie situația a fost una dramatică, din cauza lipsei de stocuri de la dealeri. Astfel, scăderea pe continent a fost de 41,5%, suedezii pierzând aproape 20.000 de mașini, comparativ cu anul trecut.

Peste ocean, în SUA, vânzările din intervalul ianuarie – septembrie au urcat la 95.365 unități, cu aproape 30% mai multe decât în 2020, aici fiind mai redusă chiar și scăderea din septembrie, 9%, cu un volum livrat de 9.350 unități.

ANALIZĂ INFOGRAFICE Piața auto a scăzut brusc în septembrie, dar a depășit pentru prima dată în acest an nivelul din 2019 CITEȘTE ȘI ANALIZĂ INFOGRAFICE Piața auto a scăzut brusc în septembrie, dar a depășit pentru prima dată în acest an nivelul din 2019

Cea mai mare piață a mărcii Volvo, China, a înregistrat 132.610 autovehicule vândute, o creștere de 17,1%, afectată sever de o scădere de 43,9% în septembrie, când marca a livrat doar 9.696 de mașini.

Cel mai vândut model al mărcii a fost pe cele nouă luni XC60, cu 162.596 unități, cu circa 30.000 mai multe decât anul trecut, în perioada similară, urmat de XC40 (156.920) și XC90 (80.402).

Constructorul suedez, deținut de Geely Holding, a anunțat în aceeași zi cu rezultatele trimestriale faptul că intenționează să lanseze o ofertă publică pentru un pachet de acțiuni de clasă B pe bursa din Stockholm, prin emiterea de noi acțiuni și prin vânzarea parțială a acțiunilor deținute de principalul acționar. Geely a precizat că intenționează să rămână principal acționar al Volvo Cars. Prima zi de tranzacționare urmează să fie în 2021, după cum a precizat compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
volvo
vanzari volvo
xc40
volvo recharge
volvo electric
masini electrice
profit volvo