Volkswagen va rechema 60.490 de vehicule în Statele Unite, din cauza unei defecțiuni care împiedică afișarea poziției treptei de viteză, ceea ce ar putea duce la deplasarea involuntară a vehiculului dacă frâna de parcare nu este activată, a anunțat sâmbătă Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters.
Rechemarea vizează anumite modele Volkswagen ID.4 produse între 2021 și 2023, precum și modelele Audi Q4 e-Tron și Q4 e-Tron Sportback fabricate în perioada 2022-2023, a precizat autoritatea de siguranță auto, scrie News.ro.
Această rechemare se adaugă altor acțiuni similare recente ale Volkswagen. În noiembrie 2024, compania a rechemat 114.478 de vehicule în SUA din cauza unor probleme legate de airbagul șoferului. Modelele vizate au fost Beetle și Passat din anii 2006-2019, unde s-a constatat că inflatorul airbagului frontal al șoferului putea exploda din cauza degradării propulsorului, după expunerea prelungită la umiditate ridicată și variații de temperatură.

De asemenea, în februarie 2024, Volkswagen a rechemat peste 261.000 de vehicule în SUA din cauza unor probleme cu etanșeitatea pompei de combustibil din rezervor. Această rechemare a inclus anumite modele Audi A3 Sedan (2015-2020), Volkswagen Jetta GLI (2019-2020) și Golf Sportwagen (2018).
Pentru vehiculele afectate de cea mai recentă rechemare, Volkswagen va notifica proprietarii și va efectua reparațiile necesare fără costuri pentru aceștia. Proprietarii sunt sfătuiți să contacteze dealerii autorizați Volkswagen pentru a programa intervențiile necesare.