Fie că aveau bilete pentru concediu sau se deplasau din alte motive, zeci de persoane au rămas blocate în Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni-București, după ce zborurile lor spre Spania și Italia au fost amânate sau chiar anulate. Oamenii și-au manifestat nemulțumirea în fața ghișeelor companiilor de zbor, însă situații similare s-au înregistrat în ultimele zile în mai toate aeroporturile din Europa.
Concret, un număr de 15 zboruri cu sosire și plecare din Spania au fost anulate, în plin sezon estival, din pricina mișcării sociale declanșate de angajații acestor companii, scrie G4Media.ro.
Potrivit sindicatului spaniol USO, la ora 19:00 (17:00 GMT) au fost anulate nouă zboruri Easyjet și șase zboruri Ryanair.
Au fost înregistrate întârzieri pentru 54 de zboruri ale companiei britanice și pentru 277 ale companiei irlandeze.
Aproape 450 de însoțitori de zbor Easyjet au fost chemați la grevă vineri, sâmbătă și duminică, precum și în zilele de 15, 16, 17, 29, 30 și 31 iulie. Ei cer o aliniere a condițiilor de muncă cu restul colegilor din Europa.
Joi au fost anulate 50 de zboruri Ryanair, după 129 de anulări în primele trei zile ale acestei greve, din 24 până în 26 iunie.
Compania irlandeză susține că este compania aeriană care transportă cei mai mulți pasageri pe piața spaniolă, deservind „peste 650 de rute” din cele 27 de aeroporturi în care operează în Spania.
Săptămâna trecută, prima parte a grevei a vizat angajați ai companiei din alte țări europene precum Portugalia, Belgia, Italia și Franța. Aceștia au cerut respectarea legislației muncii și o creștere a salariilor, în contextul în care compania irlandeză ar trebui să înregistreze o activitate mai bună în această vară decât în 2019, înaintea declanșării pandemiei de COVID-19.