Cei peste 26 de kilometri ai acestui sector au depășit pragul de 80% stadiu fizic, iar progresul din teren confirmă că ne apropiem de momentul mult așteptat al deschiderii circulației.
Pe aproximativ 15 kilometri a fost deja așternut stratul final de uzură, inclusiv pe impresionantul viaduct de la Suplacu de Barcău, lung de 1,8 kilometri, peste lacul de acumulare cu același nume. Podurile sunt 90% gata, terasamentele au ajuns la peste 95%, asfaltul la 70% și parapetele la circa 40%.
Constructorul român își concentrează acum eforturile în zona Suplacu de Barcău, unde se lucrează la ultimele două poduri peste autostradă, la debleul săpat în fostul câmp de sonde Petrom și la finalizarea ultimelor umpluturi și ziduri de sprijin către limita cu județul Sălaj.
La celălalt capăt al lotului, lucrările avansează la nodul rutier Chiribiș, la parcările de scurtă durată și la Centrul de Întreținere și Monitorizare care va deservi acest sector de autostradă.
Este un proiect cu o istorie aparte. Vorbim despre un sector început în urmă cu peste două decenii, în perioada contractului Bechtel, un simbol al promisiunilor amânate și al oportunităților ratate. Ani la rând, românii au privit schelete de poduri neterminate și au auzit termene care nu au fost respectate.
Contractul are o valoare de 14,9 milioane lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027.
Subsecțiunea 3C2 Chiribiș-Biharia are o lungime de 28,5 kilometri.
Finalizarea acestui lot al A3 din județul Bihor va permite circulația pe Autostrada Transilvania, fără întrerupere, de la Nușfalău (jud. Sălaj) până la Borș, la frontiera cu Ungaria, pe o lungime de 74 de kilometri.





Cei 26,35 km ai acestei secțiuni vor fi finalizați în 2026, ceea ce va permite circulația pe 170 km din Autostrada Transilvania.
Contractul pentru proiectare și execuție, în valoare de 884,12 milioane de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Dacă antreprenorul menține aceeași mobilizare și actualul ritm de lucru, în cursul anului 2026 se vor deschide circulației și cei 26,35 km ai acestei secțiuni a autostrăzii Transilvania, transmis autoritățile.
Antreprenor: Construcții Erbașu SA;
Durată contract: 24 de luni (6 luni proiectare, 18 luni execuție);
Valoare contract: 884,123 milioane de lei, fără TVA;
Dată de începere proiectare: 15.03.2024;
Dată începere lucrări: 20.01.2025;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);

„Echipele din teren lucrează simultan pe mai multe fronturi, iar rezultatele se văd: 25% din lucrările noastre sunt deja realizate, ducând întreg proiectul la un nivel general de 62% progres“, anunța recent Construcții Erbașu.
Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 884,12 milioane lei (fără TVA), iar antreprenorul are la dispoziție18 luni pentru finalizarea lucrărilor.
Tronsonul adiacent, cei 13,5 km de la Nușfalău la Suplacu de Barcău, a fost finalizat de o firmă din Turcia și a fost deschis circulației la final de septembrie 2023. Tronsonul de la Chiribiș la Biharia are lucrări proaspăt începute.
De la Biharia la graniță, autostrada a fost deschisă în 2020.

















