VIDEO Primul tronson de autostradă din Moldova - deschis

VIDEO Primul tronson de autostradă din Moldova - deschis
scris 2 dec 2020

Cei aproximativ 16 kilometri din autostrada A7 care au rolul și de centură a Bacăului pe partea de est vor fi dați acum în exploatare, cu ccirca un an mai devreme față de termenul contractual. Momentul marchează existența primului tronson funcțional de autostrada din Moldova.

Circulația va fi deschisă însă cu restricții, pentru că încă vor mai fi lucrări de finalizat. Pe podul de peste Bistrița, circulația va fi deschisă doar pe un fir al autostrăzii, dar în ambele direcții, scrie Ziare.com.

Urmărește-ne și pe Google News
Dacia Spring: primele 3.000 de exemplare au fost vândute, înainte să fie lansată CITEȘTE ȘI Dacia Spring: primele 3.000 de exemplare au fost vândute, înainte să fie lansată

Cei 16 kilometri de autostradă fac parte din autostrada A7 care traversează Moldova de la Nord la Sud.

Tronsonul face parte din proiectul Centurii Bacăului în lungime totală de 32 de kilomeri, restul fiind drum național.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada
moldova
bacau