VIDEO & FOTO de la accidentul feroviar din Teleorman. Mașini Ford căzute din tren. Oficial: A fost o tamponare violentă

scris 13 mar 2023

Un Plan Roșu de Intervenție a fost activat luni dimineață, în jurul orei 04:00, după ce un apel la 112 anunța un accident feroviar în Teleorman.

„În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiorii de Vede si Măldăeni. Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.

Urmărește-ne și pe Google News
Xiaomi va lansa în 2024 prima sa mașină electrică CITEȘTE ȘI Xiaomi va lansa în 2024 prima sa mașină electrică

”În cursul acestei dimineți, din cauza deraierii la intrare în stația Roșiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculația trenurilor se desfășoară cu dificultate. Din primele informații, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – București Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgență a trenului s-au lovit, aceștia fiind  preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri”, a anunțat CFR Călători, transmite News.ro.

VIDEO MAI JOS. IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

 Trenul de marfă deraiat în stația Roșiori Nord transporta vehicule Ford, a anunțat compania.

Comunicatul Ford: „Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineață în gara Rosiorii de Vede. În acest moment așteptăm mai multe informații. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor. În prezent, autoritățile derulează investigațiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport.”

Primele verificări ale autorităților arată că cele două trenuri, unul de marfă și unul de călători, s-au ciocnit. În acest moment nu e cunoscută cauza coliziunii. În urma evenimentului feroviar, ultimele 3 vagoane ale trenului de marfă au deraiat, iar unul dintre acestea s-a răsturnat, a transmis ISU Teleorman, potrivit Știrile TVR. Inițial, informațiile despre incident au fost neclare, nici macar comunicatele de la CFR Infrastructură și CFR Călători nu precizau nimic despre un impact intre cele doua garnituri, potrivit TVR.

VIDEO & FOTO de la accidentul feroviar din Teleorman. Mașini Ford căzute din tren. Oficial: A fost o tamponare violentă

Aproximativ 280 de oameni erau în trenul de călători. Aceștia au fost transportați cu microbuzele până la gară, iar apoi au fost preluați de un alt tren de călători pentru a ajunge la București. Trenul privat de marfă, încărcat cu autoturisme, avea ca destinație portul Constanța.

Potrivit primelor informații, trenul de călători a frânat când a fost activat semnalul de oprire, care urmare a deraierii trenului mărfar aflat în fața sa, dar frânarea nu a fost totală, așa că între cele două trenuri a existat un impact.

Laurențiu Dumitru, director al Agenției de investigare feroviare române (AGIFER), a declarat luni la Digi 24 că ”fără nicio discuție, a fost o ajungere din urmă și o tamponare violentă”.

”Un tren de călători, 1822, care circula pe distanța Arad-București Nord, a ajuns din urmă un tren de marfă al operatorului DP Cargo, care era încărcat cu autoturisme Ford, în urma acestei ajungeri din urmă și tamponări violente fiind deraiate ultimele trei vagoane din trenul de marfă. Ceea ce putem să vă spunem este că a existat un semnal care indica roșu – oprire – și a fost depășit, ajungându-se un alt tren din urmă”, a declarat, luni, la Digi 24, Laurențiu Dumitru, director al Agenției de investigare feroviare române (AGIFER) , referindu-se la accidentul din județul Teleorman.

Potrivit acestuia, ”fără nicio discuție, a fost o ajungere din urmă și o tamponare violentă”.

Agifer cercetează incidentul și urmează a stabili cauzele și mecanismul de producere. Potrivit lui Laurențiu Dumitru expertizele care vor fi realizate în cadrul cercetării ar putea contrazice orice detaliu inițial, iar antepronunțarea este exclusă.

viewscnt
Afla mai multe despre
tren
accident