VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie
scris 8 iul 2020

Audi a prezentat jurnaliștilor, în urmă cu o săptămână, un nou concept, care prefigurează un viitor model de serie complet electric. Evenimentul a fost ținut sub embargo de companie, până astăzi, când putem să vă oferim primele imagini cu Audi Q4 Sportback e-tron.

Audi Q4 Sportback e-tron Concept este ceea ce s-ar putea numi ultimul pas înaintea lansării unui model de serie, al doilea vehicul electric al Audi, după primul SUV e-tron. Mașina este un model derivat din conceptul Q4 e-tron, care a fost deja prezentat în urmă cu un an, la Geneva. Între timp, se pare că planurile companiei s-au modificat, astfel că al doilea SUV electric nu va avea o caroserie clasică, ci una de tip coupe, foarte la modă în aceste vremuri.

Urmărește-ne și pe Google News

Ceea ce este remarcabil la conceptul Q4 Sportback e-tron este designul, mai exact, detaliile caroseriei, care iese din tiparul mașinilor liniștite și merge către siluetele spectaculoase ale mașinilor de competiție. De altfel, designerul Marc Lichte spune că aripile proeminente, în special cele din spate, sunt detaliile de care este cel mai mândru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Doi directori de la Audi și BMW, pe lista scurtă a posibililor CEO ai Jaguar Land Rover CITEȘTE ȘI Doi directori de la Audi și BMW, pe lista scurtă a posibililor CEO ai Jaguar Land Rover

Față de primul Audi e-tron, noul Q4 Sportback este mult mai impozant, atât ca statură, dimensiuni, cât și ca sportivitate. Dimensiunile sale sunt 4,60 metri lungime, 1,90 metri lățime și 1.60 metri înălțime, cu un ampatament de 2,77 metri. Sistemul de propulsie este același regăsit și la primul concept-car Q4, cu două motoare de 225 kW, care asigură o accelerație impresionantă, de 6,3 secunde de la 0 la 100 km/h. Suportul de energie este asigurat de bateria de 82 kWh, care oferă o autonomie de 450 km sau, pentru motorizarea cu motor spate, 500 km.

Platforma pe care este construit conceptul, respectiv, cea pe care va fi produsă mașina de serie anul viitor, este aceeași MEB dezvoltată de VW Group, cea pe care marca VW își va lansa propriul model, ID.4.

La interior, conceptul Q4 Sportback e-tron afișează cu nonșalanță display-urile mari, atât cel destinat funcțiilor de control, cât și cel de infotainment, de 12,3 inci, cât un ecran de laptop.

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie

VIDEO & FOTO Audi Q4 Sportback e-tron Concept, ultimul pas înainte de apariția noului model electric de serie
viewscnt
Afla mai multe despre
audi e-tron
audi q4
audi electric
masini electrice