Vânzările BMW au crescut cu 5% în perioada ianuarie-mai, dar Mercedes-Benz rămâne liderul pieței auto premium

Vânzările BMW au crescut cu 5% în perioada ianuarie-mai, dar Mercedes-Benz rămâne liderul pieței auto premium
scris 10 iun 2016

Vânzările sub marca BMW au crescut, în primele cinci luni ale anului, cu 5% față de perioada similară a anului trecut, la 797.457 de mașini, potrivit datelor publicate astăzi ce producătorul german. În mai, BMW a vândut 168.129 de automobile, cu 5,6% mai multe decât în urmă cu un an.

BMW este liderul pieței auto premium de 10 ani, însă, de la începutul anului acesta, clasamentul este dominat de Mercedes-Benz, divizia de automobile de lux a Daimler. Vânzările Mercedes-Benz au crescut în primele cinci luni ale anului cu 12,3% față de perioada similară a anului trecut, la 818.175 de unități, avansul fiind susținut în special de China, cea mai mare piață a producătorului german.

Urmărește-ne și pe Google News

Mercedes-Benz, care a urcat în 2015 pe poziția a doua în topul producătorilor de mașini premium, a declarat, la începutul anului, că vrea să depășească BMW până în 2020, fără să sacrifice însă marja de profit. Cu un ritm de creștere al vânzărilor de peste două ori mai rapid decât al principalilor competitor, BMW și Audi, Mercedes pare aproape de atingerea obiectivului anunțat.

Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au scăzut în primele 5 luni, pe o piață în creștere. Cota mărcii Dacia a fost afectată CITEȘTE ȘI Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au scăzut în primele 5 luni, pe o piață în creștere. Cota mărcii Dacia a fost afectată

Audi, divizia de lux a grupului Volkswagen, a vândut 784.250 de mașini în primele cinci luni, în creștere cu 5,3% în ritm anual, situându-se pe locul al treilea. Luna trecută, Audi a livrat 164.150 de unități, reprezentând o creștere de 6,7% față de mai 2015.

BMW a reușit să păstreze anul trecut poziția de lider al pieței de mașini premium, după ce a vândut 1,9 milioane de automobile, cu 5,2% mai multe decât în 2014, aceasta fiind însă cea mai lentă creștere anuală înregistrată de producătorul german din 2009.

Mercedes a depășit Audi în clasamentul celor mai mari producători de automobile de lux din lume, pentru prima dată din 2010, urcând pe poziția a doua.

Audi a înregistrat anul trecut o creștere a vânzărilor de doar 3,5%, la aproximativ 1,8 milioane de mașini, coborând pe poziția a treia.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
audi
mercedes
mercedes-benz
volkswagen
masini de lux
premium