Wizz Air spune că a programat deja imediat activitățile de mentenanță necesare pentru a asigura respectarea integrală a măsurilor corective identificate.
În consecință, unele zboruri din acest weekend pot fi afectate. Pasagerii care au făcut rezervări direct prin site-ul sau în aplicația mobilă Wizz Air vor fi anunțați cu privire la orice modificare de program.
"Siguranța clienților, a echipajului și a aeronavelor este întotdeauna prioritatea noastră absolută. Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate de aceste circumstanțe, aflate în afara controlului nostru direct", transmite compania.
“Analiza unui eveniment recent, care a implicat o aeronavă din familia A320, a dezvăluit că radiația solară intensă poate corupe date esențiale pentru funcționarea comenzilor de zbor.
În consecință, Airbus a identificat un număr semnificativ de aeronave din familia A320 aflate în prezent în serviciu, care ar putea fi afectate”, a transmis compania.
Potrivit unor surse din industrie citate de Reuters, numărul avionelor afectate se ridică la aproximativ 6.000, reprezentând mai mult de jumătate din flota globală de A320.
Airbus a precizat că a alertat autoritățile și operatorii aerieni pentru a implementa protecția software și/sau hardware disponibilă și pentru a se asigura că flota este sigură pentru zbor.
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației va emite o directivă de navigabilitate de urgență.
“Airbus recunoaște că aceste recomandări vor duce la perturbări operaționale pentru pasageri și clienți”, a declarat compania.
“Airbus recunoaște că aceste recomandări vor duce la perturbări operaționale pentru pasageri și clienți”, a declarat compania.
Pentru aproximativ două treimi din avioanele afectate, rechemarea va duce la o consemnare la sol relativ scurtă, deoarece companiile aeriene revin la o versiune anterioară de software, au declarat sursele Reuters.
Însă amploarea operațiunii este așteptată să provoace perturbări semnificative, chiar înainte de cel mai aglomerat weekend de călătorie al anului în Statele Unite.
De asemenea, este posibil ca pentru sute de avioane să fie nevoie de modificarea hardware-ului, care poate dura săptămâni întregi.
Incidentul care a declanșat acțiunea de reparații masive a implicat un avion JetBlue, care zbura pe ruta Cancun (Mexic) -Newark (New Jersey) și care a efectuat o aterizare de urgență pe 30 octombrie, conform surselor menționate.
Avionul a aterizat de urgență în Florida, mai multe persoane find transportate la spital, după o problemă la comenzile de zbor și o scădere bruscă și necomandată a altitudinii.
Conform datelor Airbus, aproximativ 11.300 de aeronave din familia A320 sunt în operare la acest moment.















