Parlamentul European și statele membre ale UE au convenit să reducă emisiile de dioxid de carbon ale vehiculelor grele de marfă și să facă din autobuzele cu „zero emisii” o normă pentru a combate schimbările climatice, potrivit AFP.
Emisiile vehiculelor grele vândute începând cu 2030 vor trebui reduse cu cel puțin 45% față de 2019, apoi cu 65% în 2035 și cu 90% în 2040, potrivit textului aprobat de co-legislatori, arată Hotnews.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Noile reglementări stabilesc un obiectiv specific pentru autobuzele urbane, care vor trebui să fie 100% fără emisii până în 2035, cu un obiectiv intermediar de 90% până în 2030 pentru această categorie de vehicule.
O adevărată revoluție industrială
În ceea ce privește vehiculele grele, care funcționează cu motorină sau benzină, trecerea la energia electrică sau la hidrogen (pile de combustie sau motoare cu combustie modificată) pare să fie inevitabilă.
Daimler din Germania și Volvo din Suedia au anunțat deja că vor produce în masă pile de combustie pe bază de hidrogen pentru camioane începând din 2025. Liderul mondial Mercedes-Benz Trucks a prezentat recent primul său model de camion electric pentru distanțe lungi.
CITEȘTE ȘI Construirea Autostrăzii Marea Neagră devine o prioritate pentru NATOGrupurile americane Tesla și Nikola și grupurile chineze BYD și Windrose sunt, de asemenea, la pândă, impulsionate în țările lor de planurile masive de subvenții de la Washington și Beijing.
Miza este crucială pentru obiectivele europene în materie de climă: camioanele, autobuzele și autocarele generează peste 6 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE, adică un sfert din totalul emisiilor din transportul rutier.
Însă noile reglementări implică o adevărată revoluție industrială.
Pentru a respecta noile reduceri de CO2, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) consideră că va fi nevoie de angajamentul întregului ecosistem de transport, precum și de cel al autorităților publice.
Joi, directorul general al ACEA, Sigrid de Vries, a solicitat „infrastructuri de încărcare electrică și de realimentare cu hidrogen, sisteme cuprinzătoare de tarifare a emisiilor de dioxid de carbon și măsuri semnificative de sprijin pentru a se asigura că operatorii de transport investesc rapid”.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Romaero, compania aeronautică a statului, a intrat în insolvență. CEC și ANAF au blocat licitații imobiliare de peste 87 milioane lei. Fratele lui Mohammad Murad, printre ofertanțiFără acestea, calendarul pentru noile constrângeri impuse vehiculelor grele de marfă va fi „extrem de dificil” de respectat, a spus ea.
Pentru a atinge obiectivele stabilite pentru 2030, va trebui să fie puse pe șosele peste 400.000 de vehicule alimentate cu baterii electrice și hidrogen.
Europa va avea apoi nevoie de cel puțin 50.000 de stații de încărcare electrice și de cel puțin 700 de stații de încărcare cu hidrogen, potrivit ACEA.
Uniunea Europeană, care vizează neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, a aprobat deja încetarea vânzărilor de autoturisme noi cu motoare cu combustie în 2035.