Uber ajunge în Brașov, al treilea oraș din România. Prețul este peste București

Uber ajunge în Brașov, al treilea oraș din România. Prețul este peste București
scris 17 nov 2016

Începând de joi, 17 noiembrie, serviciul de ridesharing Uber este disponibil în Brașov, acesta devenind al treilea oraș din România, după București și Cluj-Napoca, unde activează Uber.

Uber va fi activ începând cu ora 13 în Brașov, tariful de bază fiind de 1,5 lei pe km. Prima cursă în Brașov va fi gratuită în limita a 30 de lei pentru cei care folosesc în aplicație codul “Brașov”.

Urmărește-ne și pe Google News

Brașovul este una din “țintele” principale în România pentru Uber, fiind unul din orașele mari și, totodată, un important centru turistic. Compania speră că serviciul său de ridesharing să fie folosit și de către turiștii străini, obișnuiți cu Uber din țara lor.

De altfel, despre anticiparea lansării Uber în Brașov vorbesc și cifrele pre-lansare. Conform Uber, în ultimele 6 luni aplicația a fost deschisă din Brașov, de către localnici sau turiști, de peste 3.500 de ori.

CNAIR a relansat licitațiile pentru deszăpezirea drumurilor naționale și autostrăzilor din subordinea DRDP București CITEȘTE ȘI CNAIR a relansat licitațiile pentru deszăpezirea drumurilor naționale și autostrăzilor din subordinea DRDP București

“Brașov este un oraș în plină dezvoltare și are nevoie de alternative inteligente. Vom veni întotdeauna acolo unde oamenii vor să folosească Uber” a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România, care a lăsat să se înțeleagă și faptul că următorul oraș pe lista Uber în țara noastră este Timișoara.

Pentru promovarea evenimentului, Uber colaborează cu producătorul de radio originar din Brașov, Marius Vintilă.

Interesant este că Uber stabilește, cel puțin pentru început, un preț mai mare decât în București, 1,5 lei față de 1,3 lei, cât costă în Capitală. Prețul lasă loc pentru o reducere viitoare, cum s-a întâmplat și Capitală, unde tariful inițial a fost de 1,45 de lei.

Pentru folosirea serviciilor Uber este necesară aplicația cu același nume, disponibilă pentru iOS și Android. Utilizatorii înregistrați vor plăti cu cardul, direct din aplicație, fără a-și face griji cu plata în numerar sau bacșiș.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
brasov
ridesharing