Trump va cere șefilor de companii auto să crească producția și numărul angajaților în SUA

Trump va cere șefilor de companii auto să crească producția și numărul angajaților în SUA
scris 24 ian 2017

Președintele american Donald Trump va cere marți directorilor generali ai General Motors, Ford Motor și Fiat Chrysler Automobiles să crească producția și numărul angajaților din Statele Unite, transmite Reuters.

”Doresc să fie construite noi fabrici pentru mașinile vândute aici”, a scris Trump pe Twitter, înainte de o întâlnire la micul dejun cu liderii producătorilor auto, afirmând că va discuta cu ei despre locurile de muncă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Trump i-a criticat pe producătorii auto pentru că fabrică mașini în Mexic și în alte țări, el avertizând că le va impune o taxă vamală de 35% pentru vehiculele importate.

Întâlnirea este cel mai recent semn al gradului neobișnuit de intervenție al unui președinte american în afacerile companiilor.

Este pentru prima oară când directorii generali ai celor trei mari producători auto americani se întâlnesc cu președintele SUA după o întrevedere din iulie 2011 cu președintele de atunci, Barack Obama, pentru un acord de creștere de aproape două ori a eficienței consumului de carburanți la 54,5 mile pe galon, până în 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
auto