TABEL Recorduri pe piața auto. „2019 va fi cel mai bun an pentru autoturisme noi după vârful înregistrat în 2009."

TABEL Recorduri pe piața auto. „2019 va fi cel mai bun an pentru autoturisme noi după vârful înregistrat în 2009."
scris 6 mai 2019

Tranzacțiile interne cu reînmatriculări de mașini second-hand au înregistrat cel mai bun prim trimestru din ultimii 10 ani, iar piața mașinilor noi a urcat în primul trimestru al acestui an cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importul de mașini second-hand a scăzut.

Piața mașinilor noi a urcat cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 35.836 de tranzacții. Dacia are peste o treime din piață, iar primele cinci mărci – Dacia, Renault, Ford, Skoda, Volkswagen - au peste 63% din total. Cele mai vândute modele de autoturisme noi au fost Duster, Logan și Sandero - de la Dacia, iar ca mărci străine, cele mai vândute au fost Renault Clio, Skoda Octavia și Ford Focus, indică datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Musk: Tesla ar putea atinge o capitalizare de jumătate de trilion de dolari. Condusul autonom este cheia CITEȘTE ȘI Musk: Tesla ar putea atinge o capitalizare de jumătate de trilion de dolari. Condusul autonom este cheia

Și pentru tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern (reînmatriculări) a fost cel mai bun prim trimestru din ultimii 10 ani, cu o medie de aproape 52.000 de autoturisme vândute lunar.

În același timp, piața mașinilor second-hand din import a scăzut cu 9% în primul trimestru, reprezentând al treilea an consecutiv de scădere. În ceea ce privește cota de piață pe nișa autoturismelor rulate, pentru prima oară marca BMW a terminat pe locul doi, loc care era, în general, ocupat de Opel, în timp ce Volkswagen a rămas pe primul loc.

„2019 a început în forță atât pe piața mașinilor noi, cât și pe piața mașinilor second hand, unde vedem o creștere remarcabilă a tranzacțiilor pe plan intern în defavoarea importurilor. Considerăm că trendul pozitiv se va menține și în restul anului, chiar dacă nu la același ritm de creștere  de +25% ca în primul trimestru, iar 2019 va fi cel mai bun an pentru autoturisme noi după vârful înregistrat în 2009", spune Andrei Dumuța, Business Manager Autovit.ro.

Numărul de mașini înmatriculate în primul trimestru (în perioada 2009-2019)

Anul

Mașini noi

Mașini     second-hand   din import

Reînmatriculări

2009

29.121

76.788

86.744

2010

8.819   

35.414

92.493

2011

9.679   

31.439 

99.548

2012

13.965

35.229

79.941

2013

11.233

53.029

48.405

2014

13.345

46.866

50.631

2015

14.433

54.592

54.847

2016

17.471

64.690

55.686

2017

22.276

128.123

129.977

2018

28.643

120.641

124.187

2019

35.836

110.308

155.563

Pe platforma Autovit.ro, în topul celor mai căutate branduri auto pe platformă, Volkswagen, Audi, Mercedes-Benz și Ford se află în continuare pe primele poziții. Spre deosebire de primul trimestru din 2018, anul acesta mărcile Audi și Ford au câștigat teren în fața BMW.

Top 5 mărci mașini noi (și cotele de piață)        

Marca

Cota de piață

Dacia

33,7%

Renault

8,4%

Ford

7,9%

Skoda

7,1%

Volkswagen

6,2%

 Top 5 mărci mașini second-hand (și cotele de piață)

Marca

Cota de piață

Volkswagen

24,7%

BMW

10%

Audi

9,5%

Opel

9,4%

Ford

8,4%

Urmărește-ne și pe Google News

Tendințele anului 2019: mașini noi vs. mașini second-hand

Piața mașinilor second-hand din import are potențial să ajungă la peste 400.000 de unități, chiar dacă scăderea procentuală va continua în următoarele luni, apreciază analiștii.

Anul în curs are, de asemenea, mari șanse să fie unul record și pentru mașinile electrice, unde vânzările pot trece de 1.000 de unități.

viewscnt
Afla mai multe despre
drpciv
autovit.ro