Românii se bazează din ce în ce mai mult pe mașinile personale pentru activitățile în familie, iar 77% folosesc mașina cel puțin o dată pe săptămână pentru a merge la cumpărături cu familia, potrivit unui studiu privind stilul de viață al familiilor moderne din mediul urban realizat de compania de cercetare de piață ISRA Center în perioada martie-aprilie 2018, la cererea OMV Petrom Marketing.
Șoferii din mediul urban spun că mașina personală are un rol important în petrecerea timpului cu familia, iar românii se bazează din ce în ce mai mult pe mașinile personale pentru activitățile în familie, potrivit studiului.
Totodată, 70% dintre familii ascultă muzică sau își fac planuri de week-end, împreună, în mașina personală, în drum spre școală sau grădiniță, iar 43% pleacă în weekend cu mașina familiei cel puțin o dată pe lună, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Avertisment: BMW ia în calcul închiderea fabricilor din Marea Britanie din cauza BrexitÎn plus, 39% fac vizite rudelor sau prietenilor cel puțin o dată pe săptămână, 77% folosesc mașina cel puțin o dată pe săptămână pentru a merge la cumpărături cu familia, iar 83% dintre respondenți sunt familiarizați cu brandul Petrom, acesta aflându-se pe primul loc în ceea ce privește notorietatea publică.
”Tinerele familii practică un nou model de parenting implicat, care cere participarea egală a ambilor părinți și care încearcă să valorifice fiecare moment petrecut cu copiii ca o oportunitate de dezvoltare emoțională a celor mici, prin comunicare, joc și experiențe. Astfel, timpul petrecut împreună în drum spre grădiniță sau spre școală devine un moment prețios pentru familiile moderne private de timp, în care copiii și părinții se pot bucura unii de alții șipot învăța împreună”, a declarat Ioana Bobe, sociolog ISRA Center.
Studiul a fost realizat în perioada 23 martie - 18 aprilie 2018 pe un eșantion de 815 respondenți din mediul urban, din care 400 au cumpărat o mașină în ultimele 12 luni și 415 intenționează să cumpere o mașină în următoarele 18 luni.