Șoferii care conduc băuți sau drogați pot rămâne fără permis timp de zece ani. Legea a fost votată de Parlament și merge la promulgare

Șoferii care conduc băuți sau drogați pot rămâne fără permis timp de zece ani. Legea a fost votată de Parlament și merge la promulgare
scris 14 mai 2024

Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de lege inițiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că șoferii prinși băuți sau drogați la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. „Practic, din momentul promulgării și intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare și interdicția de a mai conduce un vehicul până la 10 ani”, a explicat Cazanciuc.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea unor acte normative din domeniul prevenirii și combaterii traficului si consumului ilicit de droguri și alte substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în scopul îmbunătățirii cadrului normativ din domeniul prevenirii și combaterii traficului si consumului ilicit de droguri și alte substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Influentul director al diviziei de motoare de la Tesla Germania a demisionat. Uzina, oprită în repetate rânduri CITEȘTE ȘI Influentul director al diviziei de motoare de la Tesla Germania a demisionat. Uzina, oprită în repetate rânduri

„10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Inițiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaților, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi „pentru”.  Mulțumesc președintelui Camerei  și colegilor deputați pentru dezbaterile consistente și votul de astăzi. Pe 11 decembrie anul trecut, proiectul legislativ care modifică prevederile articolului 66 din Codul Penal a fost votat cu majoritate în Senat. Practic, din momentul promulgării și intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare și interdicția de a mai conduce un vehicul până la 10 ani”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook.

Senatorul PSD a mai spus că „este o mare realizare pentru mine pentru că, așa cum am promis, am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, în încercarea de a o declasa de pe primul loc la decesele rutiere în Europa, în ultimii șapte ani”.

„După Legea Anastasia, a venit, iată, ținându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care șoferii prinși cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani”, a conchis Cazanciuc.

viewscnt
Afla mai multe despre
robert cazanciuc
lege