Inițial, măsura era prevăzută în proiectul de ordonanță de urgență, analizat de Profit.ro, care trebuia promovat de Guvern în vederea reformei administrației publice.
Propunerea nu a fost avizată de Ministerul Justiției.
Acum, Codul rutier prevede că la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
c) prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
Guvernul vrea să modifice cea din urmă condiție astfel încât atunci când contravenientul prezintă dovada plății tuturor datoriilor către bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul, inclusiv plata amenzii pentru contravenția care a condus la suspendarea dreptului de a conduce, să îi poată fi redusă perioad de susepndare.
Astfel, La articolul 104 alineatul (1), litera c) se va modifica și va avea următorul cuprins:
„c) prezintă dovada achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit prezentului act normativ. În cazul în care nu are domiciliul în România, titularul permisului de conducere prezintă dovada achitării doar a amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.”
În același timp, eliberarea permsiului la încheierea perioadei de suspendare nu va mai fi posibilă fără achitarea taxelor locale.
”La finalizarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru a intra în posesia permisului de conducere, titularul acestuia prezintă dovada achitării tuturor obligațiilor de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit prezentului act normativ datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul.”
În cazul în care titularul permisului de conducere nu are domiciliul în România, acesta prezintă dovada achitării doar a amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
Aceasta înseamnă că neachitarea amenzilor poate duce la suspendarea temporară a dreptului de a conduce, ca măsură de presiune pentru recuperarea creanțelor.
















