Sameday accelerează extinderea rețelei out of home până la 8.500 de puncte de livrare

Sameday accelerează extinderea rețelei out of home până la 8.500 de puncte de livrare
scris 4 apr 2024

Sameday, prima companie de curierat din România care s-a extins în afara granițelor, accelerează extinderea rețelei out of home până la 8.500 de puncte de livrare în regiune.

Pe fondul dublării numărului de comenzi crossborder livrate în ultimele 12 luni, dar și a creșterii accelerate a volumelor în cele trei țări în care operează, compania românească de curierat va deschide 3.500 de noi easybox-uri și puncte de livrare și ridicare a coletelor de tip shop-in-shop. Astfel, potrivit unui comunicat, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România va extinde cu 70% rețeaua out-of-home activă în regiune.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO & VIDEO Renault a prezentat Captur facelift, cu un design frontal complet nou pentru marcă CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Renault a prezentat Captur facelift, cu un design frontal complet nou pentru marcă

În prezent, rețeaua easybox din regiune (România, Ungaria și Bulgaria) totalizează peste 5.000 de lockere în peste 860 de localități. Sunt peste 3.900 de easybox-uri în România, peste 700 în Ungaria și 500 în Bulgaria. Până în luna noiembrie 2024, când începe sezonul de vârf pentru ecommerce și companiile de curierat, rețeaua de livrare out-of-home a Sameday va număra 8.500 de puncte de livrare, dintre care peste 80% vor fi easybox-uri. Extinderea rețelei vizează creșterea acoperirii geografice la peste 1.000 de orașe din regiune pentru facilitarea accesului consumatorilor la punctele de livrare și ridicare de colete.

Ținta regională este ca peste 50% din populația totală să se afle la mai puțin de șapte minute distanță de mers pe jos față de cel mai apropiat punct din infrastructura regională de livrare. De asemenea, Sameday plănuiește creșterea capacității de stocare a punctelor easybox care au adopție mare din partea consumatorilor.

„Prin extinderea accelerată a infrastructurii regionale de livrare out-of-home ce vizează creșterea numărului de easybox-uri și introducerea sistemelor shop-in-shop ne dorim să ne consolidăm poziția de partener strategic în dezvoltarea comerțului online în regiune. Continuăm astfel investiția în infrastructura de livrare modernă, scalabilă și sustenabilă, care are drept scop îmbunătățirea experienței consumatorilor și reducerea costurilor de livrare pentru magazinele online din România, Ungaria și Bulgaria. Extinderea infrastructurii va permite și creșterea bazei de consumatori pe care magazinele online din regiune o pot accesa cu ușurință”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.

În plus, compania raportează creșteri semnificative pe segmentul de livrări crossborder. În ultimele 12 luni, numărul coletelor expediate din România în Ungaria și Bulgaria s-a dublat. În intervalul aprilie 2023 – martie 2024 Sameday a înregistrat o creștere cu 115% a numărului de magazine online care au accesat serviciile de expediere crossborder, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.  În prezent, serviciul este accesat de peste 6.000 de clienți, fiind deschis tuturor magazinelor online care colaborează cu Sameday și decid extinderea internațională.

Sameday este compania regională de curierat în plină ascensiune, care se numără printre principalii jucători din segmentul său de piață. Cu o experiență de 17 ani pe piața din România, o echipă de peste 5.000 de angajați și parteneri și o infrastructură digitală integrată, compania este prezentă în România, Ungaria și Bulgaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât și livrare în peste 5000 de lockere easybox. Sameday operează cea mai extinsă rețea de lockere din regiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
sameday
locker