Renault își asigură tranziția la a patra revoluție industrială cu ajutorul Google Cloud

Renault își asigură tranziția la a patra revoluție industrială cu ajutorul Google Cloud
scris 10 iul 2020

Renault a anunțat că a încheiat un parteneriat cu Google Cloud, pentru a accelera digitalizarea sistemului industrial al companiei. Vor fi furnizate servicii și pregătirea angajaților pentru noi soluții industriale.

Renault Group își va dezvolta facilitățile de producție și lanțul de aprovizionare cu ajutorul Google Cloud, după cum anunță compania, care intenționează să folosească experiența Google în machine learning și în inteligență arificială, pentru a trece sistemul industrial la Industry 4.0, noua revoluție industrială.

Urmărește-ne și pe Google News

Renault Group spune că a început să-și dezvolte propria platformă digitală încă din 2016, pentru a-și conecta și agrega datele industriale de la 22 de locații ale grupului situate la nivel global (adică 76% din producție) și de la peste 2.500 de mașini industriale. Parteneriatul cu Google Cloud are în vedere, printre altele, optimizarea platformei de management de date, deținută integral de Renault și operată independent.

Angajații Renault Group vor beneficia de pregătire în cadrul parteneriatului cu Google, pentru a putea participa la îmbunătățirea proceselor de inginerie, producție și IT.

Curtea de Justiției a UE: Volkswagen poate fi dată în judecată la instanțele naționale pentru instalarea de dispozitive de manipulare a emisiilor CITEȘTE ȘI Curtea de Justiției a UE: Volkswagen poate fi dată în judecată la instanțele naționale pentru instalarea de dispozitive de manipulare a emisiilor

„Această colaborare ilustrează perfect strategia digitală a Groupe Renault, aplicată în câmpul industrial. Acordul și angajamentul echipelor noastre de management în IT, producție și lanțul de aprovizionare ne vor pemrite să accelerăm dezvoltarea planului Industry 4.0 creat pentru a transforma și conecta locațiile noastre de producție și procesele de logistică în lume, pentru a îmbunătăți standardele de excelență și performanță”, a declarat Jose Vincente de los Mozos, director pentru producție și logistică, membru în Comitetul Executiv al Renault Group.

„Industri aauto are inovația în ADN-ul său, iar aici este un imens potențial pentru tehnologia digitală pentru a vea un impact semnificativ asupra producției”, a spus și Thomas Kurian, CEO Google Cloud.

Industria auto evoluează tot mai mult nu doar în tehnologia utilizată pe automobile, care intră în era computerelor, dar și în zona de producție, unde sistemele automatizate devin tot mai sofisticate pentru a crește viteza de producție și pentru a oferi tot mai mult control asupra proceselor, costurilor și profiturilor obținute. Industry 4.0 este numele dat noii revoluții industriale, care aduce sistemele controlate de computere la un nivel nou, care implică un transfer uriaș de date și automatizarea întregului lanț de producție. Dacă prima revoluție industrială aducea aburul în producția automatizată, a doua introducea electricitatea, iar a treia lăsa loc computerelor în industrie, Industry 4.0 leagă toate aceste sisteme într-o rețea globală de date care pot fi accesate aproape instantaneu de șefii companiilor, pentru a lua decizii.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
uzine renault
google cloud
parteneriat renault google
industry 4.0