Peste 7.000 de amenzi pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor, date de polițiști în două zile

Peste 7.000 de amenzi pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor, date de polițiști în două zile
scris 2 iun 2017

Peste 7.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în cadrul unei acțiuni ce a vizat prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. În 18 cazuri, polițiștii au dispus imobilizarea autovehiculelor întrucât pericolul creat prin defecțiunile tehnice constatate era unul major.

Conform unui comunicat al Politiei Române, în perioada 29 – 30 mai, Direcția Rutieră a organizat o acțiune comună, la nivel național, împreună cu Registrul Auto Român pentru prevenirea de evenimente rutiere cu consecințe grave produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante, a mecanismului de direcție, instalației de iluminare/semnalizare, existenței și autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punți, roți, anvelope și suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanța acestora cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deținerii inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia, deținerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

La acțiune au participat 1.292 de polițiști rutieri și 111 specialiști din cadrul Regiei Autonome - Registrul Auto Român, cu 55 de autolaboratoare de control tehnic, fiind controlate 11.284 de autovehicule.

Primăria Capitalei anunță piste de biciclete pe 100 kilometri lungime. Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la numărul redus de piste CITEȘTE ȘI Primăria Capitalei anunță piste de biciclete pe 100 kilometri lungime. Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la numărul redus de piste

Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 7.405 sancțiuni contravenționale. Din totalul acestora, 4 au fost aplicate pentru defecțiuni ale sistemul de frânare, 12 pentru defecțiuni ale mecanismului de direcție, 219 pentru defecțiuni ale sistemului de rulare (anvelope), 621 pentru defecțiuni ale instalațiilor de iluminare/semnalizare, 100 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, 597 pentru alte defecțiuni tehnice, 159 pentru neefectuarea în termen a inspecției tehnice periodice, 20 pentru utilizarea luminilor de ceață utilizate în alte condiții decât pe timp de ceață, 5.573 pentru alte abateri de la normele rutiere și 100 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Pentru defecțiuni tehnice grave ale mecanismului de direcție sau ale sistemului de frânare au fost reținute 18 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar pentru alte defecțiuni, cu gravitate mai redusă, au fost retrase 717 de certificate de înmatriculare, 661 dintre acestea au fost retrase vehiculelor înmatriculate in România, 26 celor destinate transportului de persoane în regim taxi și 30 vehiculelor înmatriculate in alte state.

Polițiștii rutieri au dispus în 18 cazuri imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul creat de defecțiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.

De asemenea, pe parcursul acțiunii, polițiștii au constatat 68 de infracțiuni, dintre care 50 la regimul circulației și 18 de altă natură.

Astfel, un bărbat de 32 de ani din Oradea a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport de persoane în regim taxi cu autoturismul și a prezentat la control un certificat de agreare și un buletin de verificare metrologică despre care există suspiciuni privind veridicitatea acestora. Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.805 lei, pentru următoarele abateri: folii aplicate pe geamurile laterale din față și spate, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente auto era expirată din data de 3 mai 2016, fiind reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, nu a prezentat certificatul de metrologie valabil, a utilizat pe autoturismul taxi un aparat de taxat, care funcționează cu încălcarea legii, acesta figurând montat pe un alt autoturism, motiv pentru care i-a fost reținută autorizația taxi, în vederea retragerii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
defectiuni tehnice
amenzi