Dacia continuă să-și consolideze poziția de marcă de volum pe piața din Germania, una dintre cele mai competitive și totodată cea mai mare din Europa. În luna mai, marca românească a avut o nouă creștere masivă.
Vânzările Dacia pe piața din Germania, cea mai mare din Europa, dar una în care concurența este extrem de puternică, au crescut în a cincea lună consecutivă de la începutul anului, cu un procent foarte mare, 56,3%, respectiv 5.658 de vehicule înmatriculate, pe fondul unor reașezări ale pieței de automobile din acestă țară. Mai exact, înmatriculările totale au urcat cu 19,2% în mai, dar cel puțin 30% din mărcile de pe piață au înregistrat scăderi, unele dintre ele importante: Ford, cu -10,2%, Toyota, -11,5%, Fiat, cu -17,3%, Renault, cu -11,6%. În același timp, cele mai mari majorări ale vânzărilor au fost cele ale mărcilor premium (Mercedes, BMW), astfel că perfomanța Dacia este cu atât mai vizibilă în statisticile oficiale.
Acesta este și motivul pentru care Dacia a depășit în luna mai mărci puternice din Europa, precum Fiat, Renault, Citroen și Peugeot, dar și marca americană electrică Tesla, care reușise în ultimele luni să se instaleze într-o poziție foarte bună în topul vânzărilor. Cota de piață în luna a cincea a fost de 2,3%, comparabilă cu cea a japonezilor de la Toyota.
După cele cinci luni care au trecut de la începutul anului, Dacia a acumulat un volum de 26.523 vehicule înmatriculate, cu un avans de 39% față de anul trecut și o cotă de piață foarte bună, 2,4%, cu puțin sub cota Tesla și Fiat.
CITEȘTE ȘI Dacia surclasează Citroen în Franța, pe o piață care depășește pentru prima dată vânzările din anii de crizăÎn total, Germania a înmatriculat în cele cinci luni 1,11 milioane de autoturisme, marcând o creștere de 10,2 procente față de perioada similară a anului trecut, confirmând revenirea acestei piețe, în pofida reducerii subvențiilor acordate de stat la achiziția de mașini electrice și hibrid. Chiar și așa, mai multe mărci de volum, între care Kia, Toyota, Renault și Fiat, au la finalul intervalului scăderi față de anul trecut. Cele mai mari creșteri le au, în cele cinci luni, Alfa Romeo, MG și Tesla, ultimele două fiind mărci exclusiv electrice.