Primarul Capitalei a verificat stadiul lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, el afirmând că lucrările sunt în grafic și că, la începul acestei toamne, când încep școlile, se va putea circula pe pod.
”Suntem în grafic, așa cum puteți să vedeți s-a turnat betonul, suntem în perioada în care trebuie să se usuce și după asta se va turna un strat de hidroizolație și asfaltul. Domnul director spune că vom termina acest pod la începutul acestei toamne, când încep școlile”, a spus edilul.
Nicușor Dan a precizat că și-a asumat un grafic în urmă cu un an și jumătate, după ce au semnat contractul cu firma italiană care a făcut tablierul și s-a respectat acest grafic. ”Așa se întâmplă când ești serios și plătești. Suntem într-o situație în care constructorul lucrează și Primăria plătește la timp”, a mai spus Nicușor Dan, precizând că ”nu se face să ai conturile blocate și într-o acțiune populistă de campanie să începi un proiect pe care știi că nu poți să îl termini și să lași o gaură în mijlocul orașului”
”Asta este ce am găsit noi aici ”, mai precizează primarul Capitalei. ”La începutul acestei toamne, vom circula pe acest pod”, a mai spus Nicușor Dan.