Musk: Tesla va ajunge, destul de probabil, la o producție de 5.000 de automobile Model 3 pe săptămână

Musk: Tesla va ajunge, destul de probabil, la o producție de 5.000 de automobile Model 3 pe săptămână
scris 6 iun 2018

Tesla va ajunge, destul de probabil, la o producție de 5.000 de automobile Model 3 pe săptămână, până la sfârșitul acestei luni, a declarat marți directorul general al companiei, Elon Musk, la adunarea anuală a acționarilor, relatează MarketWatch.

Producătorul de automobile electrice din Silicon Valley și-a demonstrat capacitatea de a fabrica 500 de mașini Model 3 pe zi, respectiv 3.500 pe săptămână, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania lucrează intens pentru a ajunge la un ritm de producție de 5.000 de mașini pe săptămână, după ce a amânat de două ori termenul.

”Acestea au fost cele mai chinuitoare, infernale câteva luni prin care am trecut probabil vreodată. Dar cred că vom reuși”, a afirmat Musk în fața acționarilor.

Tarom prezintă al 10-lea an cu pierderi, de 4 ori peste țintă, după un an cu demiteri și oferte care au generat acuzații de gândire învechită și sexism. Acum a primit liber la salarii mai mari și pregătește SMS-uri CITEȘTE ȘI Tarom prezintă al 10-lea an cu pierderi, de 4 ori peste țintă, după un an cu demiteri și oferte care au generat acuzații de gândire învechită și sexism. Acum a primit liber la salarii mai mari și pregătește SMS-uri

Îndeplinirea obiectivului de a fabrica 5.000 de mașini Model 3 pe săptămână, până la sfârșitul lunii iunie, este esențial pentru a genera capital suficient pentru susținerea operațiunilor, fără să mai fie nevoie ca Tesla să atragă din nou fonduri.

Tesla a fost supusă unor presiuni financiare tot mai mari după ce nu a reușit să mărească ritmul producției automobilelor Model 3, pe care a început să le asambleze în iulie anul trecut.

Musk a mai semnalat că se apropie momentul în care va anunța detaliile referitoare la o fabrică din China unde vor fi construite mașini și baterii, cel mai devreme luna viitoare.

Acționarii au aprobat realegerea unor membri ai consiliului de administrație, între care se află și Kimbal Musk, fratele directorului general, și au respins o propunere potrivit căreia funcția de președinte al board-ului ar fi fost deținută de un director independent. În prezent, funcția de președinte a consiliului de administrație este deținută de Elon Musk.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla